‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 29 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleAEE a prezentat noul concept de finanțare a sectorului producerii combustibilului din biomasă solidă

AEE a prezentat noul concept de finanțare a sectorului producerii combustibilului din biomasă solidă

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Agenția pentru Eficiență Energetică a convocat astăzi beneficiarii Programul de susținere și dezvoltare a sectorului producerii combustibilului din biomasă solidă în Republica Moldova, într-o ședință de informare pentru a prezenta condițiile noii componente de sprijin, implicit finanțare a Programului. Întrunirea a avut loc ca urmare a deciziilor aprobate la ultima şedinţă a Consiliului Proiectului Energie şi Biomasă, prezidată de Viceprim-ministrul, Ministrul Economiei, Octavian Calmâc, în data de 21 aprilie curent.

În cadrul întâlnirii cu beneficiarii Programului, reprezentanții Agenției pentru Eficiență Energetică au prezentat un nou instrument financiar pentru consolidarea pieței locale de biocombustibili solizi și a beneficiarilor Programului, care va presupune:

  • oferirea mijloacelor  circulante pe termen scurt în sumă de până la 500 000 MDL cu o dobândă de 0 (zero) % (fiecare beneficiar va putea beneficia o singură dată) pentru procurarea materiei prime  necesare în procesul de producere;
  • întoarcerea integrală a suportului financiar oferit la expirarea a 6 luni de la obținerea mijloacelor financiare;
  • beneficiarul va fi obligat contractual să plătească o penalitate în mărime de 0,2 % din valoarea suportului oferit pentru fiecare zi de întârziere;
  • condiționarea oferirii suportului în cauză cu 0 (zero) MDL datorii la zi;
  • asigurarea unui element de siguranță în raporturile a fi stabilite cu potențialii beneficiari, prin introducerea contractelor de fidejusiune;
  • prezentarea unui plan de afaceri și a Raportului financiar în vederea estimării viabilității potențialului beneficiar și evaluarea acestora.

În cadrul ședinței, reprezentanții AEE au prezentat și câteva probleme cu care se ciocnesc beneficiarii Programului, și care au stat la baza inițiativei Agenției pentru Efcieință Energetică de a le oferi suport, precum:

‹ adv ›
  • managementul în afaceri;
  • lipsa personalului calificat;
  • lipsa mijloacelor circulante.

Totodată, Agenția pentru Eficiență Energetică a venit și cu prezentarea a câteva acțiuni de pe Agenda autorității a fi întreprinse în scopul soluționării problemelor apărute pe piața locală de producer a biocombustibilului solid. Printre cele mai importante acțiuni, întreprinse în comun cu Proiectul ”Energie și Biomasă”, au fost enumerate următoarele:

  1. școlarizarea Beneficiarilor pentru identificarea și aplicarea soluțiilor de gestionare eficientă a resurselor și proceselor de activitate ale întreprinderii;
  2. dezvoltarea meseriilor „Operator în sala cu cazane” și „Silvicultor”;
  3. înaintarea de către AEE a inițiativei privind reducerea cotei TVA la 0% pentru întreg lanțul aferent proceselor de producere a biocombustibilului solid – de la materia primă la energia termică produsă din acest combustibil
  4. dezvoltarea instrumentelor de piață de tip Parteneriat Public-Privat și Contracte de furnizare a energiei (ESCo);
  5. introducerea obligativității pentru instituțiile publice de a procura și utiliza în sezonul de încălzire combustibilii care asigură cel mai optim raport preț-calitate, în conformitate cu unitățile de generare a energiei deținute;
  6. elaborarea și implementarea unui Program național de dezvoltare a biomasei;
  7. implementarea unei Platforme online de procurare/ comercializare a biocombustibilului solid;
  8. analiza oportunității elaborării unei „liste negre” a APL-urilor care nu respectă angajamentele luate în calitate de beneficiari ai proectelor implementate în cadrul localității.

Amintim că Programul de susținere și dezvoltare a sectorului producerii combustibilului din biomasă solidă în Republica Moldova a fost lansat în anul 2012. În total, 16 companii  au beneficiat de un suport financiar ce nu a depășit valoare maximă de 750 000 lei, pentru procurarea echipamentului de producere a biocombustibilului solid. În cadrul Programului a fost oferită finanțare în valoare totală de 9 801 096 de lei.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›