‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 27 decembrie, 2024
1.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleAfacere în domeniul producerii brichetelor din deșeuri agricole și rumeguș de lemn

Afacere în domeniul producerii brichetelor din deșeuri agricole și rumeguș de lemn

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Ghenadie Culicovschi este locuitor al orașului Cantemir. Având în spate o facultate, tânărului nu i-a fost frică să lase serviciul de la Inspectoratul Fiscal şi să lanseze o afacere pentru care statul nu acordă nici o susţinere. „Auzisem informaţii despre căldura ecologică şi ne-am interesat cum am putea produce şi noi ceva, care ar fi necesar şi mai econom tuturor cetăţenilor”, spune Ghenadie Culicovschi. Are rude plecate peste hotare, însă el a decis că ar putea gestiona o afacere în Moldova, asigurând familia.

Raionul Cantemir se caracterizează printr-un acces redus al populației la sisteme de canalizare, apeduct, salubrizare și gazificare. La momentul actual o bună parte din locuitorii raionului Cantemir procură lemne de foc sau cărbune în calitate de combustibil pentru încălzirea locuințelor. Astfel, mediul de afaceri este relativ favorabil pentru afacerea respectivă.

A studiat experienţa altor ţări referitoare la resursele alternative de energie şi a ajuns la concluzia că brichetele din paie sunt materia primă de care Republica Moldova nu duce lipsă, pot constitui o alternativă reală gazelor naturale. Din aceste considerente, Ghenadii Culicovschi a decis că și-ar dori o afacere în domeniul producerii brichetelor din deșeuri agricole și rumeguș de lemn. S-a adresat la proiectul ”Suport în Utilizarea Remitenţelor pentru Crearea Noilor Afaceri şi a Locurilor de Muncă” pentru consultaţii. După ce a participat la cursurile de instruire ”Cum să inițiem o afacere” organizate în cadrul Proiectului, antreprenorul, cu mult entuziasm şi încredere în propriile forţe, şi-a înregistrat o societate cu răspundere limitată, gestionând în prezent o întreprindere de producere a brichetelor.

‹ adv ›

De la lansarea afacerii, Ghenadie a fost sprijinit cu resurse financiare de către rudele sale care lucrează peste hotare. Totodată, cu suportul organizatorilor proiectului, antreprenorul a beneficiat de Programul PNAET, prin care a procurat linia tehnologică de producere a brichetelor din biomasă în valoare totală de 600 mii lei. Linia de producere a importat-o din Ucraina, fiind mai accesibilă decât cele din Polonia sau alte ţări. Întreprinderea planifică să-şi extindă capacitatea de producere, achiziţionând un mijloc de transport necesar pentru transportarea brichetelor şi alte utilaje de producere. La accesarea surselor financiare din cadrul Programului PNAET, compania a fost consultată de organizatorii proiectului cu privire la garanție de împrumut, oferit de Societatea Interbancară ”GARANTIN- VEST” SRL, cu scopul de a asigura accesul la împrumut pentru antreprenorii care nu dispun de garanții suficiente.

Afacerea a început-o de la sfârşitul lunii octombrie anul 2012. Ghenadie Culicovschi dă asigurări că folosirea brichetelor nu presupune instalarea unui anumit tip de instalaţii de încălzire. Ele pot fi ajustate la orice tip de instalaţii: sobe sau centrale de încălzire. „Ele ard. Se aprind ca şi cărbunii. Mai întâi se pun vreascuri uscate, hârtie, ca ele să se aprindă bine”, spune convingător Ghenadie.

După părerea lui, cei care sunt informaţi ştiu că este mai ieftin pentru încălzirea caselor. Cererea este mare, şi din acest motiv, afacerea de producere a brichetelor funcţionează în regim non-stop.

‹ adv ›

În septembrie 2013, cu sprijinul din partea Proiectului ”Suport în Utilizarea Remitenţelor pentru Crearea Noilor Afaceri şi a Locurilor de Muncă”, Ghenadie Culicovschi a beneficiat de vizita de studiu în Romania, Oradea, pentru un schimb de experiență și semnarea acordurilor de colaborare cu întreprinderi similare din România.

Astăzi, el este satisfăcut de rezultate şi este ferm convins că pentru a prospera cu adevărat este nevoie de cunoştinţe, de multă muncă şi de încredere în succes.

Acest material a fost elaborat și editat în cadrul Proiectului ”Suport în Utilizarea Remitenţelor pentru Crearea Noilor Afaceri şi a Locurilor de Muncă”, finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat de Cooperarea Cehă pentru Dezvoltare și implementat de Caritas Republica Cehă și A.O. ”ProRuralInvest”, și este destinată persoanelor cu intenții de a crea și dezvolta noi afaceri, precum și specialiștilor și consultanților.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›