Agricultorii din raionul Hâncești au adoptat o declarație comună prin care solicită intervenția urgentă a autorităților pentru susținerea fermierilor micro, mici și mijlocii.
Documentul a fost votat în unanimitate și semnat în cadrul unei ședințe convocate de autoritățile raionale, în colaborare cu organizația teritorială a Asociației „Forța Fermierilor”.
Reprezentanții organizatorilor au menționat că declarația poate fi pusă la dispoziția celor interesați, inclusiv cu datele de contact ale persoanelor implicate.
Presiune economică și sprijin limitat
În declarație, semnatarii arată că sectorul agricol local traversează o perioadă dificilă, marcată de calamități naturale repetate, crize energetice și creșterea costurilor la carburanți, dar și de presiunea importurilor.
În același timp, aceștia susțin că sprijinul oferit de stat a fost redus în raport cu amploarea problemelor.
Un punct central al nemulțumirilor îl reprezintă scumpirea carburanților cu peste 60%, precum și intenția de aplicare a cotei TVA de 20% pentru producția agricolă, măsuri care, potrivit agricultorilor, ar afecta suplimentar viabilitatea fermelor de dimensiuni mici și medii.
Critici privind modelul actual de dezvoltare agricolă
Autorii declarației afirmă că actualul model de dezvoltare a agriculturii favorizează consolidarea unor structuri mari și reduce șansele de menținere a fermierilor din zonele rurale.
Printre principalele revendicări se regăsesc:
- Restituirea integrală a accizei la motorină utilizată în agricultură, începând cu anul 2026, și transformarea acestei măsuri într-una permanentă
- Restituirea parțială a TVA la motorină
- Neadmiterea majorării TVA pentru producția agricolă la 20%
- Atragerea fondurilor europene pentru sprijin direct acordat fermierilor
- Menținerea subvenționării dobânzilor bancare în anul 2026
- Introducerea plăților directe per hectar, începând cu anul 2027, conform practicilor Uniunii Europene
- Identificarea unor mecanisme de refinanțare pentru agricultorii aflați în dificultate, inclusiv prin garanții de stat
- Stoparea procesului de creare a camerelor agricole în forma actuală.
Semnatarii documentului au transmis că, în lipsa unor acțiuni concrete din partea autorităților în termen de 5 zile, își rezervă dreptul de a recurge la proteste masive.







Comentarii