Vremea a intrat în faza de răcire. În următoarele zile mercurul din termometre cu greu va urca până la +7 grade Celsius, iar nopțile vor deveni din ce în ce mai reci, cu minime de până la -7 grade.
Astăzi cerul este variabil în toată țara. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), pe întreg teritoriul țării sunt prognozate averse de slabe. Temperatura aerului va varia între +2 grade în nordul țării și +7 se vor atesta în regiunile din sud. Noaptea minima va fi de -2…+3 grade. Vântul va sufla moderat.
Vineri, vremea nu se schimbă esențial. Sinopticienii anunță cer variabil și s-ar putea să avem parte și de câteva raze de soare. În sudul țării sun anunțate ninsori slabe. Mercurul din termometre va indica valori de +2…+7 grade Celsius. Noaptea se vor atesta -5…-3 grade.
Potrivit meteorologilor, sâmbătă vom avea o zi cu soare, dar mercurul din termometre abia de va urca până la +5 grade Celsius. Averse nu sunt anunțate. În orele nocturne se vor înregistra -5…-3 grade Celsius. Vântul va sufla moderat, cu până la 9 m/s.
Duminică se anunță o zi însorită, iar temperaturile urcă cu câteva valori. Astfel, maxima zilei va fi de +7 grade Celsius, pe timpul nopții minimele vor coborî până la -7…-5 grade Celsius. Vântul va adia slab.
Săptămâna viitoare vremea va continua să se răcească, iar pe alocuri va cădea lapoviță și ploi slabe.
Comentarii