luni, 23 decembrie, 2024
3.9 C
Chișinău
HomepageAdvertorialeÎncărcătoarele telescopice italiene FARESIN, acum în portofoliul AGROMOTOR-PREMIUM

Încărcătoarele telescopice italiene FARESIN, acum în portofoliul AGROMOTOR-PREMIUM

Recomandate

Agromotor-Premium, dealer oficial și exclusiv în Republica Moldova al mai multor branduri cu renume la nivel mondial, printre care Deutz-Fahr, Amazone, Sola, anunță un nou parteneriat cu FARESIN – companie cunoscută la nivel internațional datorită utilajelor moderne dedicate sectorului zootehnic – remorci tehnologice furajere și încărcătoare telescopice.

Noul parteneriat stabilit de curând va permite accesul fermierilor din Moldova la mai multe utilaje agricole performante: remorci tehnologice furajere, autopropulsate, tractate și staționare ce vor facilita munca crescătorilor de animale, dar și o gamă completă de încărcătoare telescopice, utile în orice fermă agricolă.

„Prin parteneriatul cu FARESIN continuăm angajamentul de a livra pe piața locală unele dintre cele mai calitative soluții la capitolul tractoare, combine și utilaje agricole. Vorbim despre utilaje adaptate nevoilor întreprinderilor și chiar dezvoltări unice, cum ar fi încărcătoarele telescopice electrice cu baterie pe bază de litium, ce asigură economie, posibilitatea de a lucra în spații închise și grijă față de mediu. În plus, ne propunem să acoperim și segmentul de zootehnie datorită remorcilor tehnologice și autopropulsatelor furajere FARESIN. Credem că acestea vor satisface pe deplin nevoile fermierilor și vor aduce un aport real în facilitarea muncii acestora”, a menționat Anatolie David, Director General.

Încărcătoare telescopice Diesel și cel mai modern încărcător telescopic electric

„FARESIN își îmbunătățește permanent gama de produse, astfel încât fermierii să aibă acces la cele mai adaptate soluții” –  acesta a fost unul dintre argumentele de bază la stabilirea parteneriatului dintre Agromotor-Premium și FARESIN.

Gama FARESIN oferă modele adaptate oricărei sarcini de lucru. Lungimea brațului încărcătoarelor telescopice variază de la 6 la 17 metri, iar capacitatea de ridicare de la 2,6 la 7 tone.

Abordarea industrială inovatoare a brand-ului FARESIN permite companiei să echipeze fiecare model într-o varietate de configurații, care diferă în ceea ce privește performanța și opțiunile, dar asigură confort și eficiență maximă.

Mai mult, gama de încărcătoare telescopice FARESIN include modele pentru toate nevoile, inclusiv Full Electric, care contribuie la reducerea costurilor de operare datorită utilizării sursei electrice, costurilor reduse de mentenanță, confortului sporit, absența zgomotului în timpul lucrului și reducerea emisiilor de CO2 în atmosferă.

Încărcătoarele telescopice pot realiza multiple lucrări, astfel încât să-și găsească locul în orice întreprindere.

Acestea permit ridicarea, transportul și poziționarea cu ușurință a oricărei încărcături sau pot fi folosite pentru deplasare în spații închise.

Într-o fermă zootehnică, încărcătoarele telescopice FARESIN pot realiza ușor sarcini cum ar fi: manipularea cerealelor, distribuirea hranei pentru animale, mutarea baloturilor, curățarea grajdurilor sau transportul de sarcini grele cu ajutorul furcilor.

Și în întreprinderile horticole de asemenea vor fi foarte utile, la recoltarea și depozitarea fructelor sau legumelor, mutarea îngrășămintelor sau lucrări generale de întreținere.

În plus, manipularea mărfurilor într-un depozit devine mai ușoară cu FARESIN, datorită manevrabilității bune, vizibilității excelente și cabinelor confortabile pentru zilele lungi de lucru.

De asemenea, încărcătoarele telescopice au un motor electric silențios și o capacitate mare de încărcare.

Remorci tehnologice furajere și autopropulsate FARESIN – pentru rații cu compoziție uniformă

Remorcile tehnologice furajere sunt de nelipsit în fermele zootehnice moderne. Acestea asigură amestecul calitativ a tuturor componentelor furajere, contribuind la hrănirea corectă a animalelor.

De-a lungul anilor, FARESIN a asigurat dotarea acestora cu cele mai moderne tehnologii pentru a satisface mai bine nevoile nutritive ale animalelor.

Remorcile tehnologice furajere FARESIN permit nu numai să economisiți timp în prepararea și distribuirea furajelor, ci și să atingeți obiectivul de îmbunătățire a bunăstării animalelor prin furnizarea de furaje care stimulează o rumigare adecvată.

Încărcătoarele telescopice și remorcile tehnologice furajere FARESIN vor fi curând disponibile pe piața R. Moldova, iar pentru a face o precomandă sau a afla mai multe despre caracteristicile acestora, solicitați o consultație la numărul de telefon: 022-011-003.

Luminita Crivoi
Luminita Crivoi
Expert în agricultură

Citește și ›

Advertoriale