Antreprenoarele din Republica Moldova sunt invitate să își promoveze și să își comercializeze produsele în cadrul Târgului Producătoarelor Locale, care va avea loc pe 18 iulie 2026, în municipiul Comrat, în cadrul proiectului #BizElle și al evenimentului Fashion & Music Evening.
Evenimentul este dedicat promovării antreprenoriatului feminin, produselor locale și diversității culturale, oferind producătoarelor posibilitatea de a-și prezenta produsele în fața unui public larg.
Participarea este gratuită
Organizatorii anunță că participarea la târg este gratuită, iar expozantele selectate vor beneficia de mai multe facilități:
- cort pentru expunere;
- promovarea evenimentului și a participantelor;
- tombolă destinată vizitatorilor, pentru stimularea vânzărilor;
- suport logistic din partea echipei organizatoare. Corturile vor fi asigurate și transportate de organizatori, iar aceștia vor încerca să pună la dispoziție și mese și scaune.
Din partea producătoarelor este necesar:
- transportul tur-retur până la Comrat;
- produsele destinate expunerii și vânzării;
- disponibilitatea de a participa pe întreaga durată a evenimentului.
Selecția participantelor va fi realizată în funcție de specificul produselor și de numărul locurilor disponibile. Târgul va avea loc:
- Data: 18 iulie 2026 (sâmbătă);
- Locația: parcarea magazinului Kaufland Comrat;
- Program: 14:00–22:00.
Zona expozițională va începe în jurul orei 15:00, iar în a doua parte a zilei vor avea loc programul artistic și prezentarea de modă.
Înscrierile sunt deschise până pe 10 iulie
Producătoarele interesate să participe trebuie să completeze formularul de înscriere până la 10 iulie 2026. Formularul poate fi accesat aici.
Organizatorii menționează că și persoanele care nu pot participa cu un stand de expunere pot contribui la desfășurarea evenimentului, prin implicarea în activitățile organizate pe parcursul zilei.
Evenimentul este organizat de Kaufland Moldova, Moldova National Youth Orchestra (MNYO), Primăria municipiului Comrat, AFAD și UN Women.






Comentarii