‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 15 noiembrie, 2024
3.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriApicultori de pe ambele maluri ale Nistrului vor putea exporta miere în Italia

Apicultori de pe ambele maluri ale Nistrului vor putea exporta miere în Italia

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Mierea produsă de un grup de apicultori de pe ambele maluri ale Nistrului este evaluată de o instituție de certificare din Italia şi ar putea fi exportată în Europa. Asta după ce produsele apicole autohtone au fost prezentate în acest an de un grup de producători la o expoziție de specialitate (Apimell) din Italia şi au surprins plăcut vizitatorii, transmite Moldpres cu referire la surse de la Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

„Producătorii italieni au fost impresionați de gustul și parfumul mierii noastre, pe care au calificat-o drept produs ecologic, de înaltă calitate. Le-a plăcut în mod special mierea de salcâm, pentru că are gust delicat, își păstrează mult timp transparența și nu se cristalizează”, a afirmat Natalia Porhun, apicultoare din satul Speia, raionul Grigoriopol.

Reprezentanții Asociației producătorilor și procesatorilor de miere din Italia au încheiat un memorandum de colaborare cu colegii lor din Moldova și au solicitat un lot de miere pentru a fi testat de o instituție internațională de certificare. Dacă mierea moldovenească va corespunde cerințelor europene, colaborarea ar putea continua cu mai multe contracte pe termen lung de livrare a mierii în Italia, precum și alte țări europene.

Producători de miere de pe ambele maluri ale Nistrului au inițiat deja procesul de asociere într-un grup de producere. Ei consideră că în acest mod ar putea produce o cantitate mai mare de miere, aplicând cele mai performante tehnologii în procesul de exploatare a stupinelor.

‹ adv ›

Mai mulţi apicultori din Republica Moldova și-au dezvoltat afacerea cu miere datorită unui grant oferit de Uniunea Europeană în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade) implementat de PNUD.

‹ adv ›
‹ adv ›spot_img
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›