‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 24 decembrie, 2024
4.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleApicultorii bat alarma: Nu au mai fost așa ani, ca să nu extragem deloc...

Apicultorii bat alarma: Nu au mai fost așa ani, ca să nu extragem deloc miere de salcâm

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Apicultorii s-au pregătit cu multă dedicare de noul sezon, în speranța de a aduna miere de salcâm pe care să o poată nu doar comercializa pe piața locală, dar să și o exporte. Dar anul acesta este unul dificil, inclusiv pentru apicultori.

Contactat de Agrobiznes Victor Ciolacu, apicultor din satul Micleușeni, care are circa 100 de familii de albine, a menționat că din cauza vremii reci albinele nu ies din stup pentru a colecta polen, iar copacii de salcâm, care nu au înghețat, nu secretă nectar. 

„În satul meu sunt vreo 400 de familii de albine, dezvoltarea primăvara a fost bună, perioada de înflorire a pomilor fructiferi a fost mai lungă și respectiv familiile s-au dezvoltat foarte bine. Până la înflorirea salcâmului eram îngrijorați că nu o să le ajungă mâncare și le-am ajutat cu rame cu miere din anul trecut. O parte din floarea de salcâm a înghețat, dar cea mai mare problemă este că, din cauza temperaturilor scăzute floarea nu a produs nectar. Chiar astăzi am verificat, după câteva zile în care am avut zbor, în magazie rezerve nu erau. Am decis să verificăm în cuib și acolo este critică situația. Mai au mâncare pentru o zi două, mai mult nu. Personal, am puține speranțe că am să extrag miere. 99% că extracție de miere de salcâm nu o să fie”.

Apicultorul spune că, familiile sunt bine dezvoltate, puternice cu puiet frumos, dar nu este nectar.

„Și cu culesul la tei nu se știe cum o să fie. Colegii apicultori cu experiență de peste 30 de ani spun că nu au mai fost așa ani ca florile să nu secrete nectar. Posibil că după ploile înregistrate să mai apară ceva polifloră. Până în anul acesta, nimeni din apicultorii de la noi nu a practicat pastoralul, dar acum ne gândim să ne pregătim să mergem la floarea soarelui, dacă nu o să avem o altă soluție”.

‹ adv ›

Victor Ciolacu spune că nu o să aibă ce vinde în anul acesta, ar fi bucuroși să vândă și cu prețul din anii trecuți, dar nu o să fie miere.

„Poate sunt zone unde a fost ceva cules, dar din câte am discutat cu colegii e aceeași situație peste tot. Ne-am bucura ca măcăr unii colegi să aibă miere. Toată primăvara am pregătit familiile, dar acum am ajuns să avem ce avem… Până la urmă, așa este în apicultură, eram conștienți că putem avea și așa ani”.

Și Vladimir Miron a confirmat că o asemenea situație nu a mai fost până acum.

„La noi în zonă salcâmul practic e trecut, până acum miere marfă nu am acumulat, vedem zilele următoare, dacă mai prind timp cald. Nu am mai avut așa cazuri în istoria familiei noastre să nu extragem deloc miere de salcâm”.

Despre problemele din acest an au scris mai mulți apicultori în grupul nostru de viber Agrobiznes – Apicultura.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›