În contextul amplificării procesului de distribuție de către Agenția Rezerve Materiale, a motorinei acordată Republicii Moldova din partea României agricultorilor afectați de seceta anului 2020, ministrul afacerilor interne a avut o întâlnire cu directorul ARM, Gheorghe Tretiacov.
Directorul ARM, Gheorghe Tretiacov, în debutul discuțiilor a menționat că Agenția a început din data de 14 iunie 2021 să distribuie motorina agricultorilor care au solicitat cantități mai mici de 2500 litri per persoană, cantitatea minimă eliberată fiind 9 litri.
De asemenea, acesta a specificat că Republica Moldova a primit circa 5 mii tone, urmând să mai beneficieze de o mie tone până la sfârșitul lunii iulie. Ajutorul urmează să fie distribuit la 3416 agenți economici.
Acesta a mai anunțat că un agricultor a refuzat să primească motorina oferită.
„Reiterăm și despre înregistrarea unui caz de provocare din partea agentului economic S.R.L „Calex-Agro” din s. Bolohan, raionul Orhei, care a refuzat la 03 iunie 2021, orele 18.30, prezentarea la locul declarat pasibil din s. Bolohan, raionul Orhei, pentru recepționarea a 3607 litri de motorină, menționând faptul că graficul de activitate al întreprinderii este până la orele 18.00. Astfel, motorina în cantitatea dată a fost reîntoarsă la Baza petrolieră din or. Ocnița”.
Directorul Agenției Rezerve Materiale, a subliniat că zilnic pe site-ul Agenției, între orele 8:00 – 9:00, sunt publicate listele cu beneficiari, iar toate apelurile solicitanților sunt examinate (săptămânal circa 1700).
Comentarii