‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
-0 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriAu deschis o brutărie cu suportul Uniunii Europene

Au deschis o brutărie cu suportul Uniunii Europene

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Uniunea Europeană susține dezvoltarea afacerilor mici și mijlocii și crearea locurilor de muncă în localitățile rurale din Republica Moldova.

Istoria Brutăriei Bardar din raionul Ialoveni este una din exemplele care au demonstrat că afacerile rurale pot deveni profitabile, implementând tehnologiile moderne, grație suportului UE oferit prin intermediul programului PARE 1+1. 

Victor Nistorică, administratorul Brutăriei Bardar, a analizat mai multe variante care i-ar fi putut oferi suport, cunoscând detalii despre programul PARE 1+1, aa decis să opteze pentru acesta.

„Este nevoie de o idee și un plan de dezvoltare pe care să știi cum să-l implementezi. O regulă specifică pentru acest program este contribuția antreprenorului, care trebuie să fie echivalentă cu cea oferită de UE. Brutăria a investit zece mii de euro și Uniunea Europeană ne-a subvenționat cu încă zece mii de euro”, relatează antreprenorul despre condițiile de aplicare la PARE 1+1.

‹ adv ›

Resursele financiare au fost direcționare spre achiziționarea echipamentului tehnic pentru mărirea capacității de producere.

Potrivit domnului Nistorică, un aspect important, în suportul acordat de programul PARE 1+1 a fost instruirea și consilierea profesională pe parcursul elaborării planului de afacere, așa încât să știe cum să investească corect, să monitorizeze procesul și să obțină o finalitate economică rentabilă.

„Rolul unei afaceri într-o zonă rurală este o simbioză dintre mediul economic și social. Angajații noștri sunt locuitori din Bardar, care fiind asigurați cu un venit, rămân să muncească acasă și nu pleacă peste hotare. Atragem atenția și la condițiile de muncă, angajații activează după un program fix, cu pauze prestabilite. Ne bucurăm să știm că oferim și un pachet de comoditate socială”, subliniază Victor Nistorică.

Brutăria Bardar, situată la 20 km de Chișinău, în localitatea Bardar, oferă în prezent aproximativ 40 de locuri de muncă. Programul PARE 1+1, cofinanțat de Uniunea Europeană, a alocat până în prezent 367 milioane de lei, iar 640 de cetățeni au revenit în Republica Moldova, unde au lansat afaceri prospere.

‹ adv ›

Programul PARE 1+1, cofinanțat de Uniunea Europeană, încurajează cetățenii țării noastre să revină din străinătate, să inițieze afaceri și să-și construiască viitorul acasă, în Republica Moldova.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›