‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriAustria, prima ţară din Uniunea Europeană care interzice erbicidul glifosfat

Austria, prima ţară din Uniunea Europeană care interzice erbicidul glifosfat

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Parlamentarii de la Viena au votat, la data de 2 iulie curent, în favoarea interzicerii erbicidului glifosfat, despre care există suspiciuni că ar putea fi cancerigen, Austria devenind, astfel prima ţară din Uniunea Europeană care interzice acest erbicid, scrie mediafax.ro.

Legea, propusă de social-democraţi (SPOe), care a fost aprobată cu o majoritate în Legislativul de la Viena, ar putea fi contestată de Comisia Europeană. În 2017, Uniunea Europeană a acordat o licenţă valabilă pe o perioadă de 5 ani pentru utilizarea glifosfatului. Partidul Popular Austriac (OeVP) a criticat decizia Parlamentului de la Viena, afirmând că este „o palmă în faţa fermierilor care folosesc agentul chimic în mod corespunzător”. Comisia Europeană are la dispoziţie trei luni pentru a contesta legea.

Erbicidul este subiectul mai multor procese în Statele Unite în legătură cu suspiciunile că substanţa ar creşte semnificativ riscul îmbolnăvirii de cancer. Agenţia Internaţională pentru Cercetare a Cancerului, o agenţie din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a clasificat glifosatul drept „probabil cancerigen” în 2015.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›