‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 9 decembrie, 2024
3.9 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriBNM: Traiectoria prețurilor la produsele alimentare pentru 2023-2024 sunt marcate de o incertitudine pronunțată

BNM: Traiectoria prețurilor la produsele alimentare pentru 2023-2024 sunt marcate de o incertitudine pronunțată

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Banca Națională a Moldovei (BNM) susține că o potențială creștere economică în acest an, dar și în 2024, depinde, în mare măsură, de condițiile agrometeorologice și dacă acestea vor fi favorabile pentru a obține o recoltă bogată în agricultură.

Recolta din următorii doi ani, respectiv, prețurile la produsele alimentare pe piața internă vor depinde, la fel, de condițiile agrometeorologice din perioada respectivă, susține BNM, în ultimul raport asupra inflației, notează Mold-street.

Rolul condițiilor meteorologice în prognozele BNM

În acest sens, Banca Națională citează datele Serviciului Hidrometeorologic, potrivit cărora condițiile meteorologice, în ultima perioadă, au fost favorabile pentru creșterea și dezvoltarea culturilor de toamnă și a plantațiilor multianuale, iar ploile au completat semnificativ rezervele de umiditate în sol și au îmbunătățit condițiile pentru creșterea și dezvoltarea acestor culturi.

„Cu toate acestea, evoluțiile în cadrul sectorului agricol și, prin urmare, traiectoria prețurilor la produsele alimentare pentru anii 2023 și 2024 sunt marcate de o incertitudine pronunțată”, afirmă BNM.

‹ adv ›

Conform actualei prognoze a BNM, pentru anii 2023 și 2024 s-a asumat ipoteza înregistrării unei recolte agricole bune, „care va susține revigorarea activității economice, dar și disiparea presiunilor inflaționiste pentru subcomponenta prețurile produselor alimentare„.

O recoltă proastă va genera presiuni inflaţioniste, iar PIB-ul va crește mai lent

„Dacă recolta agricolă va fi compromisă (condiții secetoase, înghețuri tardive), rata de creștere a PIB pentru următorii doi ani se va plasa la un nivel inferior în comparație cu cea anticipată, iar recuperarea activității economice va fi una mai de durată. De menționat că, o recoltă agricolă modestă va genera presiuni inflaționiste superioare asupra prețurilor la produsele alimentare”, se precizează în raportul BNM.

Totodată, autoritatea bancară constată o vulnerabilitate majoră a prețurilor la fructele și legumele autohtone față de condițiile meteorologice în perioada imediat următoare.

„Conform experienței din ultimii ani, prețurile la fructele și legumele autohtone sunt, în mare măsură, afectate de condițiile meteorologice adverse cum ar fi înghețuri, precipitații abundente, de costurile asociate recoltării, transportării, depozitării, dar și comercializării acestora în punctele de comercializare din țară. În cazul unor temperaturi mai scăzute, față de normă, sau al unor precipitații abundente, acest fapt ar rezulta în creșterea peste prognoze a prețurilor la produsele alimentare în următoarele luni”, susține BNM.

În opinia Băncii Centrale, ploile abundente, precum şi temperaturile mai scăzute din prima parte a lunii aprilie, au îngreunat semănatul culturilor de primăvară, dar şi au întârziat, iar în unele cazuri au afectat procesul de dezvoltare pentru unele culturi agricole, fapt ce poate influența o majorare a prețurilor pentru anumite categorii de fructe şi legume.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›