Istoria fermei Carneville a început în primăvara anului 2020. Trei prieteni antreprenori, aflați în perioada de criză, au decis să pornească o nouă activitate, una care să le permită să lucreze în condițiile impuse de pandemie și să le asigure familiile cu hrană de calitate.
Primul pas a fost arendarea fermei din satul Căbăiești, raionul Călărași.
„Pe 1 aprilie, atunci când am văzut pentru prima dată ferma, nu aveam încă o idee clară ce vom crește, dar am rămas impresionați de locație și am arendat-o. După discuții în drum spre Chișinău, am decis să creștem curcani. Am fost surprinși să descoperim că, în Republica Moldova, nu există nicio fermă specializată în creșterea curcanilor. Așa că ne-am propus să fim primii care vor face acest lucru”, povestește Ruslan Carasucenco, unul dintre fondatorii companiei.
Au optat pentru rasa de curcani Converter
Primul lot de pui de curcani, rasa Hybrid Converter, a fost importat din Ungaria. Aceasta a fost aleasă datorită randamentului ridicat de carne, timpului redus de creștere și calității superioare a cărnii, caracterizată printr-o textură fragedă și conținut scăzut de grăsimi.
„În primul an, am importat în două loturi 7000 de pui. Eram foarte optimiști, dar am învățat multe pe parcurs, făcând aproape totul singuri. În scurt timp, ne-am confruntat cu primele provocări – curcanii ajungeau să cântărească 20 de kg și consumau 2 tone de cereale pe zi, însă noi nu aveam nici abator, nici piață de desfacere bine stabilită. Mai mult ca atât, aveam deja făcută comanda pentru încă o partidă de pui.
Practic, în primul an de activitate, credeam că suntem în pragul falimentului”, își amintește Ruslan.
Lipsa spațiului, o nouă provocare
Începutul vânzărilor directe către consumatori și primele colaborări cu punctele de distribuție le-au dat încredere să continuie.
Au început să vândă câte 10 curcani pe săptămână, după care treptat, numărul de vânzări a crescut.
„Următoarea dificultate cu care ne-am confruntat a fost lipsa de spațiu. În al doilea an de activitate, în 2021, am importat trei partide de pui de curcani, iar în următorii 2 ani, câte patru partide. Am crescut considerabil, însă ferma pe care am luat-o în arendă în raionul Călărași, nu ne mai permitea să creștem un număr mai mare de curcani”.
Carneville: Extinderea fermei, o nouă etapă
În aceste circumstanțe, în anul 2022, a fost cumpărată o fermă în satul Bănești, ceea ce le-a permis în 2023 să se extindă și să crească mai mulți curcani.
În 2024 au reușit să achiziționeze spațiu suplimentar în aceeași locație.
În prezent, ferma Carneville dispune de trei hale pentru creșterea curcanilor, dotate cu sisteme automatizate de alimentare cu hrană și apă, precum și sisteme automatizate de încălzire și răcire.
Aceste tehnologii sunt esențiale, deoarece curcanii au nevoie de condiții specifice de mediu, adaptate fiecărei etape a dezvoltării lor.
📲 Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
Carneville: Am optat pentru creșterea sănătoasă a curcanilor, fără hormoni
Nutrețul este selectat atent împreună cu un veterinar și ajustat pentru fiecare etapă de creștere. Hrana este procurată de la o fabrică din Ungaria și de la un producător local.
„Anul acesta am importat 12000 de pui de curcani. Curcile pot fi deja abatorizate de la vârsta de 15 săptămâni, când cântăresc circa 10-12 kg. Curcanii sunt lăsați să crească până la 18 săptămâni, când ajung la masă de 16-18 kg. Abatorizarea pentru o partidă durează în mediu 8 săptămâni”.
Fondatorii sunt mândri de decizia de a crește păsările fără utilizarea hormonilor, stimulatorilor de creștere și a antibioticelor.
Această abordare le permite să ofere consumatorilor carne de curcan de înaltă calitate, dar, cel mai important, le asigură și propriilor familii o sursă de hrană sigură și sănătoasă.
Principala piață de desfacere pentru carnea de curcan Carneville rămâne a fi, la moment, Republica Moldova.
„Carnea de curcan Carneville este disponibilă în rețelele de supermarketuri din Chișinău, precum Linella, Nr.1, Pegas și Green Hills. De asemenea, comenzile directe la carcase de curcan sunt preluate prin rețelele sociale, iar colaborările cu restaurante și alte companii care procesează carne, sunt în plină expansiune”.
Construcția propriului abator – un nou obiectiv
După mai bine de patru ani de la fondare, principalul scop al fermei Carneville este extinderea și construcția propriului abator.
„Cei care își doresc să dezvolte o afacere în domeniul avicol trebuie să se informeze foarte bine, să studieze piața și să nu se bazeze doar pe informațiile dintr-o singură sursă. În rest, e nevoie de perseverență și curaj”, a mai adăugat Ruslan Carasucenco.
La moment, Carneville este unica fermă din țară, specializată în creșterea curcanilor și comercializarea cărnii acestora.
Comentarii