luni, 22 aprilie, 2024
8.3 C
Chișinău
‹ adv ›

CATEGORY

Știri

Creşte struguri folosind muzica lui Mozart. Metoda inedită a unui vinificator italian

Un vin bun cere şi o pregătire pe măsură. De acest lucru ţine cont un vinificator din Italia care foloseşte muzica lui Mozart în creşterea strugurilor. Corespondentul CNN Ben Wedeman a fost în via bărbatului şi a încercat să-i afle secretele.

Moldova şi UE încep procedurile de parafare a Acordului de Comerţ Liber. Vezi care vor fi efectele semnării acordului

Negocierile pe marginea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi UE au luat sfârşit oficial, miercuri, 12 iunie. Cele două părţi au demarat procedurile care urmează să ducă la parafarea acordului, cel mai probabil, în această toamnă, la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius.

Centrul agroalimentar Chişinău rămâne un proiect pe hârtie. Vezi ce spun oficialii

După trei ani de lansarea iniţiativei de crearea a Centrului agroalimentar Chişinău, construcţia acestuia încă întârzie. Motivul: lipsa de bani. Preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova (FNFM), Valeriu Cosarciuc, care în 2010 era ministru al agriculturii, spune că iniţial s-au găsit bani pentru construcţia centrului, dar alegerile parlamentare au dat peste cap toate planurile.

Cantitatea mierii de mai pe alocuri este mai mică decât anul trecut. Află motivul

Apicultorii constată că albinele nu au reuşit să adune prea multă miere de mai. Pe alocuri cantitatea este chiar mai mică decât anul trecut, când a fost un an secetos. Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Apicultorilor, Ştefan Condratiuc, a declarat pentru IPN că, dacă în an s-a acumulat în jur de 30-40% din volumul tradiţional de miere de mai, anul acesta unii apicultori nu au extras mai nimic.

Circa 150 de exportatori de fructe şi legume au discutat despre barierele la export. Vezi detalii

Circa 150 de exportatori de produse alimentare au analizat împreună cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), Serviciului Vamal şi Inspectoratului Fiscal Principal de Stat barierele care există în calea exportului produselor agroalimentare din Republica Moldova. 

Livrările de vin moldovenesc în Ucraina ar putea fi reduse! Află motivul

Republica Moldova ar putea pierde una dintre cele mai mari piețe de desfacere a vinurilor – Ucraina, după ce deputații Radei Supreme a acestei țări, Andrei Sencenco și Ecaterina Vașciuc, au lansat inițiativa de micșorare a taxei de import la vinuri de la mărimea în vigoare, de 0,3 euro, la 1 euro per litru și proiectul de lege respectiv a fost înregistrat deja în parlamentul ucrainean.

Fermierii cer majorarea Fondului de Subvenţionare cu 500 mil. lei. Ce solicitări mai au fermierii faţă de Guvern

Federația Națională a Fermierilor din Moldova (FNFM) a adresat o scrisoare premierului Leancă în care solicită majorarea Fondului de Subvenţionare pentru anul 2013 cu 500 mil. lei.

METEO: Vreme frumoasă şi temperaturi fierbinţi! Ce maxime vom avea în această săptămână

În această săptămână vom avea parte de vreme frumoasă, însă nu vom scăpa nici de precipitații și descărcări electrice.

Ucraina: Randamentul culturilor de cereale este în creştere

Cultivatorii de cereale ucraineni ar putea obține randamente mai bune anul acesta, comparativ cu anul trecut, au declarat recent reprezentanții Inspectoratului de Stat pentru Agricultură din Ucraina. Creșterea randamentului va fi de 0,4 tone la hectar.

Prognoze optimiste pentru recolta de grâu

Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru acest an o recoltă medie a grâului de toamnă de 29-31 chintale la hectar, faţă de 17 chintale anul trecut. Preşedintele Asociaţiei producătorilor de cereale, Nicanor Buzovoi, spune că în nordul ţării situaţia este mai puţin bună.

‹ adv ›

Recente