În primul trimestru al acestui an exportul de nuci și alune s-a diminuat cu 28,4%, arată date ale Băncii Naționale a Moldovei. O explicație a acestei evoluții este scăderea semnificativă a prețului de export, declarat în vamă, relatează Mold-Street.
Preţul de export s-a prăbuşit
Astfel dacă în septembrie 2018 prețul unui kilogram de miez de nucă constituia peste 121 de lei, apoi în octombrie-decembrie 2018 aproximativ 80 de lei, iar în martie 2019 – doar 70,5 lei.
Altfel spus prețul de export al miezului a scăzut cu aproape 40%. Ținând cont de deprecierea cu peste 5% a leului față de dolar sau euro, apoi prețul mediu s-a diminuat cu aproape 50%.
Preţul nucilor a scăzut chiar mai abrupt: de la 71,6 lei pentru un kilogram în septembrie 2018, la 44 lei în octombrie, până la doar 14-15 lei în lunile noiembrie 2018 şi martie 2019.
Datele statistice relevă că cel mai mare exportator care a ajuns să dețină o cotă majoritară de 46% este firma Maestro Nut SRL. Aceasta este urmată de Prometeu ST SRL – cu 14% și Monicol SRL – cu 12%.
Cine pune piedici în calea exportului
În cadrul unei întrevederi cu Georgeta Mincu, noul Ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, membrii Uniunii Asociațiilor producătorilor de culturi nucifere, care înglobează atât segmentul de producere cât și de export, au susţinut că există mai multe bariere la exportul nucilor și derivatele acestora.
Astfel producătorii au vorbit despre setul de acte necesare pentru doritorii de a exporta nuci și au menționat că ei consideră irelevant necesitatea perfectării certificatului de origine a produsului din motivul că miezul de nucă este achiziționat în cantități mici de la diferite persoane fizice și în acest context mulți antreprenori mici nu au reușit să exporte marfa, potrivit unui comunicat al MADRM.
Printre alte probleme menţionate sunt calitatea plantațiilor de nuci și problema nefructificării acestora, procesul anevoios la obținerea documentelor necesare pentru exportul nucilor și a miezului de nucă, precum și problema solicitării, din partea reprezentanților organelor de control, a dovezilor ce țin de achiziționarea nucilor și a miezului de nuci în procesul de perfectare a documentelor pentru export.
De asemenea, exportatorii s-au plâns de reținerea îndelungată și neargumentată a camioanelor cu producție în Birourile Vamale sau Punctele de trecere a frontierei de Stat, impozitarea și corupția la restituirea taxei pe valoare adăugată, precum și justiția neechitabilă.
Grup de lucru
Ministrul Georgeta Mincu a dispus crearea unui Grup de lucru în cadrul Ministerului Agriculturii pentru revizuirea cadrului normativ/legislativ din domeniu și elaborarea unui Plan de acțiuni, ce va include măsuri concrete de realizare, responsabili și termeni.
„Să fie efectuată o analiză a procedurile de export a nucilor și miezului de nuci, iar ulterior să avem elaborat un Ghid al exportatorului și al cumpărătorului, inclusiv un Formular tipizat, pentru procedura de export, pe care să-l dețină agenții economici și Serviciul vamal”, a promis Georgeta Mincu.
Ministrul i-a îndemnat pe producători și exportatori să prezinte o listă a colaboratorilor instituțiilor cu funcții de control ce le-au creat probleme în procesul de activitate.
Comentarii