‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 24 decembrie, 2024
7.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriCompaniile vitivinicole vor putea accesa finanțare ieftină în cadrul programului „Filiera Vinului”

Companiile vitivinicole vor putea accesa finanțare ieftină în cadrul programului „Filiera Vinului”

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În luna mai 2015, în cadrul Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol (Filiera Vinului), finanțat de Banca Europeană de Investiții, întreprinderile din sectorul viticol și vinicol, precum și membri ai unor Asociații Regionale de Producători de Vinuri cu Indicație Geografică Protejată, precum și întreprinderile din industria conexă (producători de utilaje vitivinicole, de ambalaj, etichete, dopuri, de accesorii pentru înființarea plantațiilor viticole, etc.) vor putea beneficia de finanțare și prin leasing. Astfel, va fi lărgit accesul la finanțare pentru agenții economici prin diversificarea produselor disponibile în cadrul Programului.

Agenții economici eligibili pentru finanțare în cadrul Proiectului Filiera Vinului vor putea beneficia deja de două instrumente de finanțare:

  1. credite prin intermediul băncilor comerciale eligibile,
  2. leasing a echipamentului vitivinicol și a utilajelor de producere (prin intermediul Instituțiilor Specializate eligibile).

Avantajele finanțării prin leasing față de creditele oferite de băncile comerciale constau în condiţii mai atractive de finanţare:

‹ adv ›
  1. dobândă atractivă,
  2. perioada de finanțare avantajoasă;
  3. flexibilitate în stabilirea graficului de plăţi și sistem comod de garantare (lipsa necesității gajului);
  4. procedura de accesare a banilor este considerabil mai simplă și ușoară;
  5. avantaje fiscale: facilități fiscale aferente TVA și scutire de plata taxelor la import.

Pentru solicitanții de leasing preferențial se va stabili TVA la cota zero pentru livrarea pe teritoriul țării a mărfurilor, lucrărilor și serviciilor. De asemenea, aceștia vor fi scutiți de taxe vamale la importul mărfurilor și serviciilor, dar și scutiți de plată pentru efectuarea procedurilor vamale la importul de mărfuri și servicii.

Un alt proiect care va beneficia în curând de componenta de leasing este și „Livada Moldovei”, odată ce acesta va fi lansat.

Avantajele principale ale Programului „Filiera Vinului” sunt: termen de creditare și perioada de grație extinse, dar și scutirea de toate taxele vamale, accize, TVA la importul utilajului/serviciilor care vor fi procurate conform proiectului investițional acceptat în cadrul Programului; aplicarea cotei zero a TVA la procurarea pe teritoriul țării a mărfurilor, utilajului, tehnicii/serviciilor de la furnizorii autohtoni, necesare pentru implementarea proiectului investițional.

‹ adv ›

Programul de restructurare a Sectorului Vitivinicol  („Filiera Vinului”) a fost creat de către Guvernul Republicii Moldova și Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru a soluționa vulnerabilitățile structurale din industria vitivinicolă a Moldovei. Scopul Programului este de a contribui la redresarea sectorului vitivinicol din țară și promovarea producerii vinului cu denumire de origine protejată (D.O.P.) și indicație geografică protejată (I.G.P.).

Obiectivele Programului sunt: promovarea produselor moldovenești pe piețele externe, diversificarea piețelor de desfacere ale țării prin asigurarea autenticității producției vinicole fabricate; restructurarea sectorului vitivinicol și a industriilor conexe (producerea ambalajului, etichetelor, dopurilor, etc.); îmbunătățirea calității și consistenței vinului produs în Moldova de la calitatea podgoriilor până la ambalarea finală și livrarea produselor.

Conform estimărilor Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, sectorul vitivinicol și industriile conexe angajează la moment aproximativ 200.000 de oameni.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›