‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 26 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleCum combatem algele în sistemul hidroponic, cât de periculoase sunt

Cum combatem algele în sistemul hidroponic, cât de periculoase sunt

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Sistemul hidroponic de producere a culturilor devine tot mai atractiv pentru unii producători. Indiferent de experiența pe care o au aceștia, una dintre problemele cu care s-ar putea confrunta este „înflorirea apei” și a substratului, adică formarea algelor.

Un număr mic de alge nu este periculos, dar creșterea numărului acestora trebuie controlată. Acest proces necesită timp. De aceea, cultivatorii sunt interesați de întrebarea – cum să scape de algele formate în rezervoarele de păstrare a apei.

Varietatea algelor ce se pot dezvolta în sistemele hidroponice este foarte mare, verzi, verzi-albastre, cafenii, roșii, deseori fiind întâlnite algele verzi-albastre.

‹ adv ›

Pentru ca algele să se dezvolte activ, sunt necesare mai multe condiții:

  • prezența nutrienților (azot și fosfor);
  • apă caldă (>20°C);
  • fără turbulențe (amestecarea apei);
  • lumina puternică.

Unele dintre condițiile de dezvoltare menționate mai sus sunt create în metoda de creștere hidroponică – prezența nutrienților și temperatura apei. În condiții favorabile, algele verzi-albastre se înmulțesc activ, iar în doar 3-4 zile biomasa poate crește considerabil.

Sunt algele dăunătoare pentru sistemele hidroponice?

Înainte de a căuta opțiuni de soluționare a problemei, haideți să ne clarificăm în ce măsură algele pot afecta plantele ce se dezvoltă în sistem hidroponic.

‹ adv ›

Răspunsul ar fi, că în sistemele hidroponice și în substrat, masa verde a algelor este predispusă la o creștere rapidă. Un număr mare de alge compactează substratul, încurcă rădăcinile și împiedică accesul oxigenului și al nutrienților.

Cianobacteriile afectează și nivelul pH-ului soluției (sunt posibile fluctuații zilnice de 1-2 unități) și provoacă reducerea oxigenului.

Acest lucru se întâmplă deoarece în timpul zilei algele produc singure oxigen la sintetizarea substanțelor organice, consumând CO2.

‹ adv ›

Noaptea, când fotosinteza se oprește din cauza lipsei de lumină, cianobacteriile încep să consume oxigen, în timp ce încetează să îl mai producă. Nivelul de O2 scade. Procesul de descompunere a algelor moarte necesită, de asemenea, consum de oxigen.

Algele, ca toate ființele vii, mor parțial, depunându-se în partea de jos a sistemului. Când se descompun, oxigenul este absorbit, ceea ce înseamnă că rămâne mai puțin rădăcinilor plantelor cultivate în sistem.

Algele consumă o parte din nutrienți, dar dacă nu li se permite să crească și să se înmulțească puternic, atunci nu vor putea consuma prea mult. O bună amestecare a straturilor de soluție, nu permit algelor să provoace daune semnificative.

În cazul cantităților mici, algele devin un fel de „suport” pentru plante în sistemul hidroponic. Ele protejează rădăcinile de posibila uscare, de depuneri de sare, de fisurare la concentrații excesive de săruri, de stres pe termen scurt la schimbarea soluției (adică modificarea pH-ului și concentrației de sare).

Respectiv, rațională este menținerea sub control a acestora.

Metode de prevenire a creșterii algelor în sistemul hidroponic

Pentru a nu permite răspândirea algelor, este recomandată amestecarea activă a soluției nutritive folosind pompe și aeratoare. Puterea pompei trebuie să corespundă volumului sistemului de lucru.

Pentru fiecare 20 de litri de soluție de lucru, se recomandă utilizarea unei pompe cu o capacitate de 250-300 litri/oră. În cazul în care această putere nu este suficientă, se recomandă mărirea vitezei de amestecare a apei prin creșterea puterii pompei.

Evitați pătrunderea luminii în interiorul rezervorului de păstrare a soluției nutritive. Este mai bine să folosiți sisteme hidroponice cu rezervoare din plastic închis, opac sau acoperiți substratul și recipientele cu un material opac.

Umbrirea, prin acoperirea rezervorului este cea mai simplă metodă de a reduce numărul algelor, deoarece fără lumină nu pot crește și nu se pot reproduce.

Pentru a proteja mediul de creștere, plantele pot fi înconjurate cu folie de plastic. Plasticul trebuie să aibă o grosime de 250 de microni pentru a bloca razele UV de la soare.

Mențineți regimul de temperatură sub valorile necesare dezvoltării algelor. Precum am menționat, algele preferă o temperatură de 20°C. Menținerea acesteia sub această valoare nu va permite algelor să se dezvolte.

Sursele externe indică faptul că:

  • 18–26°C sunt acceptabile pentru instalațiile hidroponice în general
  • 21–24°C sunt considerate ideale pentru sănătatea și creșterea plantelor
  • 18–20°C – acceptabil pentru rădăcinile plantelor și incomode pentru alge.

Deoarece temperatura apei va fi întotdeauna în concordanță cu temperatura din camera de păstrare a rezervorului, este necesar să se răcească aerul din jurul rezervorului.

Dacă este posibil, utilizați un corp de iluminat de tip închis, astfel încât excesul de căldură de la lămpi să fie îndepărtat din camera de lucru. Dacă este posibil, mutarea rezervorului principal cu soluție nutritivă din zona de lucru poate ajuta, de asemenea, la soluționarea problemei.

Puteți curăța manual rezervorul. Acest lucru va încetini reproducerea algelor prin simpla îndepărtare a algelor de la suprafața apei și curățarea fundului rezervorului de celulele plantelor moarte.

Dacă este posibil, instalați filtre mecanice și UV. În general, bacteriile și algele sunt destul de sensibile la lumina UV și o scurtă expunere este tot ce este nevoie pentru a le distruge. Razele UV sterilizează apa, făcând soluția din sistemul hidroponic mai bună.

Folosiți acizi humici, care nu numai că oferă plantelor substanțe utile în formă chelată, ci și întunecă apa.

Dacă algele sunt atașate de substrat, procedați în funcție de stadiul ciclului de viață al plantelor. În stadiul de răsad, acoperiți ghiveciul cu o cârpă impermeabilă pentru a bloca complet lumina să ajungă la alge.

Dacă acest lucru nu ajută, înlocuiți substratul și dezinfectați sistemul hidroponic. Acest lucru se face de obicei după înflorirea plantelor ornamentale crescute în sistem sau după recoltarea culturilor.

Unele tipuri de substrat, cum ar fi vermiculitul, pot fi tratate cu permanganat de potasiu sau uscate în cuptor.

Pentru reabilitarea completă a instalației hidroponice, folosiți preparate speciale. Modul de utilizare și dozele recomandate sunt indicate pe ambalaj.

Folosiți plute speciale de paie de orz plasate în rezervoarele sistemului hidroponic. Pe măsură ce paiele de orz se descompun, eliberează o substanță care inhibă creșterea algelor. Acesta este un proces lent, care nu afectează algele deja formate, dar încetinesc creșterea altora. Sistemul va avea nevoie de niveluri ridicate de oxigen dizolvat pentru a menține descompunerea aerobă.

Extract de semințe de grapefruit – o altă modalitate organică de control al algelor în sistemul hidroponic este extractul de semințe de grapefruit, care este folosit în mod obișnuit pentru purificarea apei în sursele de apă municipale, precum și în bazine, iazuri.

Unii specialiști în hidroponică recomandă o concentrație de 5-10 picături la 4 litri de apă, dar aveți grijă cu alegerea concentrației, deoarece nu există multe surse ce ar indica metoda ca una pretabilă.

Schimbați soluția la timp și îndepărtați reziduurile organice (particule moarte de rădăcini etc.).

Și, desigur, aveți întotdeauna dreptul de a înlocui soluția nutritivă prin spălarea completă a sistemului, inclusiv a tuburilor.

Algele și plantele sunt concurenți naturali. Chiar și sterilizarea a tot ce este posibil nu garantează că vom scăpa complet de alge. Cel mai important este să nu le permitem să crească prea mult.

Află aici și despre O grădină de legume „fără chimie” – 10 reguli importante.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›