‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 26 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleCum este ales corect îngrășământul în dependență de caracteristicile solului, expert ucrainean

Cum este ales corect îngrășământul în dependență de caracteristicile solului, expert ucrainean

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă producătorii agricoli este asigurarea unei nutriții optime solului, cât și nemijlocit plantei, iar experiența agricultorilor din țările vecine ar putea fi preluată cu succes de fermierii din țară. În acest context, Organizația People in Need a realizat, recent un seminar în satul Hiliuți, raionul Râșcani în cadrul căruia au fost prezentate rezultatele preliminare a testărilor a 7 fertilizanți foliari. Totodată, doi experți în domeniu au relatat aspecte tehnologice privind cultivarea culturilor ecologice.

„Producătorii de culturi organice din țară cunosc mai puține despre fertilizanții foliari ce pot fi aplicați la culturi, dar și unele aspecte privind administrarea îngrășămintelor provoacă dificultăți. Astfel, am organizat o platformă demonstrativă pentru a testa 7 fertilizanți, atât importați cât și autohtoni, iar specialiștii vor vorbi despre eficiența acestora. Totodată, au fost invitați doi experți în agricultura ecologică, cu o experiență vastă în domeniu. Recomandările acestora pot fi preluate și de producătorii convenționali, fiind abordate și teme ce țin de protecția culturilor de boli și dăunători, menținerea sub control a buruienilor, dar și ce utilaje agricole să utilizeze fermierii în agricultura ecologică”, a menționat Ala Ionescu, manager de proiect, People in Need Moldova.

Unul dintre experții care a relatat mai multe despre fertilizarea plantelor este Mykola Bykov, consultant în agricultura organică din Ucraina.

„Producătorii trebuie să privească solul ca un organism viu, care necesită hrană și îngrijire specială. Dacă oamenii vor aprecia solul pe măsură, vor obține și rezultate peste așteptări. Circa 95% din elementele necesare plantei, se conțin în aer, doar 5% oferă solul, iar agricultorul trebuie să răspundă de calitatea acestor 5%. Un sol ideal este acel sol care conține partea chimică, organică și biologică în proporții balansate. Dacă aveți un sol compact, acesta poate fi decompactat cu ajutorul utilajelor agricole: cultivator, plug sau cu ajutorul microorganismelor. Solul compact este un indice al faptului că sunt prea puține microorganisme în sol. Totodată, în asemenea soluri nu se dezvoltă rădăcinile. Cu ajutorul cultivatorului, scarificatorului sau plugului putem asigura raportul porilor de circa 60%, iar în solul neprelucrat acesta este de 40%. Aerul ce circulă în solul prelucrat generează azot solului. Mai întâi trebuie determinat tipul solului, după care de realizat acele lucrări de care are nevoie”, a explicat Mykola Bykov.

Îngrășământul potrivit poate fi ales în dependență de caracteristicile solului

Potrivit expertului, mai întâi este analizat profilul solului și determinată densitatea acestuia.

„Densitatea poate fi determinată de orice fermier cu ajutorul unui hârleț. Dacă acesta este introdus cu ușurință în sol, înseamnă că solul nu este compactat și sistemul radicular al plantelor se va dezvolta normal. Dacă hârlețul penetrează cu greu solul, exercitând efort substanțial asupra acestuia, înseamnă că acest sol va crea dificultăți plantelor. În general, rădăcinile plantei sunt similare stomacului nostru, iar pentru a decompacta solul și a ușura munca rădăcinilor trebuie să mobilizăm solul. Unul dintre cele mai importante metode este decompactarea biologică a solului, cu ajutorul îngrășămintelor verzi și sideratelor”.

Elementele pot fi administrate plantelor cunoscând pH-ul solului

„Cel mai potrivit sol este acel cu un pH slab acid de 5,5 până la 6,5. De pH-ul solului depinde care elemente vor fi asimilate de plante și care nu. Astfel, microelementele pot fi administrate plantei cunoscând pH-ul solului sau efectuând analiza solului și foliară. Potrivit cercetătorilor, cel mai bine ca îngrășămintele cu microelemente să fie administrate direct în sol, însă acest lucru este dificil, acestea mai pot fi administrate foliar. Pentru o dezvoltare normală a plantei sunt necesare circa 3-4 fertilizări foliare. După aceste aplicări frunzele devin mai verzi, însă peste câteva zile efectul se reduce. Dacă vedem că planta nu se dezvoltă normal, fertilizările foliare trebuie repetate de mai multe ori. Pentru a regla pH-ul solului poate fi utilizat sulful, gipsul, calciul și magneziul sau var. Acestea trebuie administrate toamna. Totodată, aciditatea solului poate fi reglată utilizând sideratele”.

Disponibilitatea elementelor în dependență de pH-ul solului

Importanța humusului și macroelementelor

„Humusul este „creierul solului”. Cantitatea recomandată de humus pentru agricultura organică este de minim 2,5%. De obicei, procentul de humus în sol scade până la un anumit prag, după care solul nu mai lucrează bine și planta nu se dezvoltă. Totodată, nici microorganismele nu pot supraviețui într-un sol fără humus. Azotul trebuie legat de sol cu ajutorul bacteriilor, culturilor siderate. Spre exemplu olandezii, un an cultivă culturi siderate, după care în următorii doi ani plantează căpșunul. Este foarte importantă prezența sulfului în sol, altfel îngrășămintele cu fosfor nu vor fi asimilate de către plante, în agricultura organică pot fi utilizate făina de oase, zgura lui Thomas și сenușa pentru fosfor. Recomand, să fie administrate minim 20 de kilograme de sulf per hectar. La fel, puteți amesteca sulfatul de calciu cu apă și să-l aplicați pe frunze. Iar pentru a capta azot în sol, acesta trebuie prelucrat la adâncimea de până la 20 cm sau până la punctul de rouă – la acea adâncime unde se acumulează umiditatea în sol peste noapte. O problemă pentru agricultura ecologică este insuficiența apei, mai ales că apa face accesibil potasiul din sol. Astfel, recomand mărirea cantității de potasiu, dacă nu sunt precipitații. Dacă raportul dintre magneziu și calciu nu este balansat, pierdem umiditatea din sol, raportul ideal este de 1:7 pe solurile argiloase și 1:3 pe cele nisipoase. Varul, dolomitul conțin aceste elemente, însă sunt greu accesibile. Sulfatul de magneziu, similar sulfatului de calciu, poate fi aplicat pe frunze. În ceea ce privește borul, lipsa acestui element duce la dezvoltarea slabă a sistemului radicular”.

Microorganismele din sol trebuie reînnoite

„O problemă stridentă în Republica Moldova este dezvoltarea slabă a sectorului zootehnic – principalul generator de îngrășăminte cu microorganisme pentru sol. Bălegarul ce ajunge în sol asigură aportul necesar de microorganisme, deoarece numărul acestora se reduce considerabil la variațiile de temperatură de pe parcursul anului. Recomand administrarea îngrășămintelor organice de origine animală să fie realizată sistematic. Având un sol sănătos, ce asigură o nutriție optimă plantelor, nu veți mai avea probleme cu bolile la diferite culturi”, a conchis Mykola Bykov.

‹ adv ›

Loturile demonstrative au fost organizate în cadrul SRL Hiliuțanul. Administratorul întreprinderii, Igor Tcaci, a menționat pentru Agrobiznes că, experiența pe care a obținut-o datorită seminarului, dar și platformei demonstrative organizate îi vor permite mai eficient să realizeze fertilizarea solului, dar și să gestioneze resursele existente, mai ales că aproape 200 de hectare din suprafață este destinată producerii eco.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›