În multe livezi intrate pe rod, în Moldova, dar și în România, în anul curent, s-a observat că acolo unde era o încărcătură foarte bună de muguri de rod, care trebuia să producă un randament înalt, în final au avortat o parte din nuci, nefiind soiuri sensibile la fenomene de acest gen.
Conform unui articol publicat recent de americani, acest fenomen ar fi cauzat de lipsa potasiului în țesuturile verzi ale plantei, în special, în frunze, lăstari și nuci.
Despre aceasta a comunicat Oleg Tîrsînă, președintele Asociației Nucicultorilor din Republica Moldova, în cadrul unui seminar tematic.
Specialistul recomandă ca în livezile cu deficit de potasiu să se introducă până la 200 kg de oxid de potasiu sau 400 de kg de sulfat de potasiu.
La moment, producătorii de nuci din întreaga lume se află în conjunctura în care încearcă să ajute la maxim pomii ca să recapete un echilibru mineral, nutrițional cu costuri cât mai mici, ținând cont de faptul că și prețul la nuci este mai mic.
În ceea ce ține de erbicidare, în lume este testată tot mai des tehnologia de erbicidare electrică (electrocutarea plantei). Președintele Asociației spune că, în scurt timp, poate 10 ani sau și mai puțin, această practică va deveni foarte răspândită.
Comentarii