‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 26 aprilie, 2024
11.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleDe la cal, la cai putere. Mai mulţi fermieri vând animalele de tracţiune şi...

De la cal, la cai putere. Mai mulţi fermieri vând animalele de tracţiune şi cumpără minitractoare

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Au vândut caii şi au cumpărat, în schimb, motoare. Fermierii din satul Cornova, raionul Ungheni, au ales utilaje de mici dimensiuni care s-au dovedit mult mai folositoare în gospodărie, dar şi mai ieftine în exploatare.

Până mai ieri, Constantin Golban înhăma calul la plug şi pornea în câmp. Pentru că întreţinerea animalului îl costa prea scump, el şi-a cumpărat un minitractor.

„Faci multe lucrări cu dânsul şi puţin combustibil consumă. Dacă timpul e rău şi nu putem pe deal lucra, efectua lucrări agricole, el se hodineşte şi nu avem cheltuieli, dar calului, fie că plouă sau ninge, mâncare trebuie să-i dăm”, spune gospodarul.

Un utilaj de acest tip consumă cel mult trei litri de combustibil pe oră. Iar costurile anuale de întreţinere se ridică la aproximtiv 1.000 de lei, de cinci ori mai puţin decât pentru un cal. Ca urmare, şi alţi gospodari din Cornova au urmat exemplul lui Constantin Golban.

„În vie, în livadă, pe pământ arabil lucrezi cu dânsul, cu freza mai mult, Dacă avem porumb, putem cultiva cu dânsul, pe două rânduri odată merge şi coasă are”, susţine locuitorul satului Cornova Simion Şoimaru.

Primarul din Cornova spune că nicio localitate din raionul Ungheni nu se poate lăuda cu atâtea utilaje agricole de mici dimensiuni.

‹ adv ›

„Motoblocuri sunt vreo 10, dintre care opt sunt de capacitate mai mare, iar două de capacitate mai mică. Tractoare sunt în jurul la 60 de toate modelele, începând de la T16 şi terminând cu T80”, spune primarul de Cotova, Ştefan Roşca.

Un mini-tractor costă între 15 mii şi 35 de mii de lei.

Sursa: publika.md

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›