‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 21 iulie, 2024
26.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriDelegații din 15 țări participă la Chişinău la pregătirea Conferinţei agricole Regionale pentru Europa

Delegații din 15 țări participă la Chişinău la pregătirea Conferinţei agricole Regionale pentru Europa

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Astăzi, la Palatul Republicii au loc Consultările Informale pentru pregătirea Conferinţei Regionale pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO). Evenimentul, la care participă reprezentanţi din circa 15 state, a fost inaugurat printr-un cuvânt de salut de către Viorel Guţu, viceministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare. 

În faţa asistenţei a rostit un discurs și Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov. Acesta a ţinut să mulţumească înalţilor reprezentanţi ai FAO, prezenţi la acest for, pentru buna conlucrare şi susţinere a agricultorilor din ţara noastră.

În altă ordine de idei, Ministrul Agriculturii a vorbit despre importanţa şi ponderea crescândă a agriculturii moldoveneşti pentru alimentaţia populaţiei, specificând, că R. Moldova, dispune de suprafeţe mari de terenuri agricole şi într-un viitor apropiat ar putea creşte cu mult volumele de produse agricole la export, pentru aceasta urmând, ca organismele internaţionale să acorde un suport mai consistent în relansarea ramurii de bază a economiei ţării.

‹ adv ›

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a României, Daniel Constantin, prezent la această întrunire, a remarcat că în calitate de ţară gazdă a Conferinţei Regionale pentru Europa a ONU pentru Agricultură şi Alimentaţie, care va avea loc în aprilie anul viitor, România va asigura buna organizare a acestui eveniment.

Ministrul român a mai menţionat că printre problemele, care urmează a fi abordate, vor avea prioritate cele privind asigurarea alimentaţiei în ţările cu o agricultură subdezvoltată şi necesitatea luptei cu un fenomen evident în mai multe state, cel al irosirii alimentelor. În prezent, precum a specificat Ministrul român al Agriculturii, pierderile de pe urma irosirii de alimente ajung la 30% din cantitatea de recolte crescute.

În cadrul Consultările Informale, reprezentanţii FAO şi invitaţii din mai multe state, au abordat diferite aspecte ale funcţionării acestui organism internaţional. Urmează ca soluţiile la problemele abordate să fie identificate la Conferinţa Regională de la Bucureşti.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›