Situația economică din regiunea transnistreană se înrăutățește cu ritmuri mai mari decât cea din dreapta Nistrului. Indicatorul de convergență, care calculează gradul de apropiere dintre cele două economii, a scăzut la 95,1% în T1-2016,, cu 1,9 p.p. mai puțin decât în T3-2015 (100 reprezintă convergență deplină). Astfel, se constată o distanțare din structurală dintre economiile de pe ambele maluri ale Nistrului. Concluziile se includ în ultima ediție a Realității Economice Transnistrene, lansată de Expert-Grup cu suportul programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” – finanțat de UE și implementat de PNUD.
Principalele cauze ale procesului de distanțare structurală dintre ambele economii sunt legate de problemele cu care se confruntă firmele și populația din regiunea transnistreană, situația cărora se înrăutățește cu ritmuri mai mari comparativ cu dreapta Nistrului. În particular, creșterea incertitudinii economice din regiune a determinat reducerea activității investiționale, prim prisma diminuării creării de capital în T1-2016 cu circa 15%, în timp ce în dreapta Nistrului scăderea acestui indicator a fost de trei ori mai mică. În cazul comerțului exterior, regrese s-au înregistrat în ambele cazuri, însă importul a scăzut mai tare în regiunea transnistreană, din cauza reducerii dramatice a veniturilor populației.
Deși ambele economii se confruntă cu grave probleme economice și sociale, economia din stânga Nistrului practic nu dispune de mecanisme de redresare în cazul șocurilor economice. Dacă în dreapta Nistrului, șocul economic a fost amortizat de regimul flotant al ratei de schimb (depreciere de 25% în 2015), în stânga Nistrului situația economică a fost agravată de fixarea administrativă a „cursului de schimb al rublei transnistrene” la dolarul SUA, precum și de dependența de anumite sectoare industriale, care afectează diversificarea comerțului exterior. În rezultat, în 2015, economia transnistreană s-a contractat cu 20,2%, în timp ce economia din dreapta Nistrului – cu 0,5%.
Una din cele mai importante decizii pe care autoritățile din regiune urmează să adopte în 2016 ține de dilema dintre deprecierea „rublei transnistrene” și creșterea interdicțiilor pentru procurare sau export de valută. În contextul în care rezervele valutare în regiune (circa 11-12 milioane USD) nu sunt suficiente nici pentru a acoperi o singură săptămână de importuri, iar cererea de valută în regiune depășește de câteva ori oferta de valută, menținerea „cursului rublei transnistrene” fixat față de dolarul SUA devine imposibilă, ducând astfel la apariția „pieței negre de valută” și cauzând pierderi majore pentru exportatori.
În ajunul alegerilor prezidențiale, autoritățile ar putea opta pentru măsuri administrative – restricții pentru circulația valutei în regiune, în schimbul celor economice – deprecierea graduală și controlată. Referindu-se la soluții pentru redresare a situației, Adrian Lupușor, director executiv al Expert-Grup, a declarat: „Accentuăm că măsurile administrative nu vor soluționa problema fundamentală – competitivitatea joasă și aflată în scădere continuă. Prin urmare, soluția ține de deprecierea graduală a „rublei” în paralel cu ameliorarea climatului de afaceri, sporirea investițiilor în infrastructură și implementarea măsurilor de bază privind implementarea prevederilor economice ale Acordului de Asociere cu UE”.
Comentarii