Anul 2025 s-a dovedit extrem de dificil pentru sectorul turc al alunelor, una dintre ramurile tradiționale de export ale agriculturii.
Datele oficiale indică scăderi puternice atât ale volumelor exportate, cât și ale veniturilor, semnalând o slăbire a poziției Turciei pe piața internațională, notează Agenția Anadolu.
Amintim că, Turcia este principalul exportator mondial de alune și joacă un rol dominant pe piața globală, datorită atât producției interne, cât și rețelelor extinse de distribuție.
Turcia nu doar produce cea mai mare parte a alunelor din lume, ci și exportă cea mai mare parte a acestora către piețele internaționale.
Potrivit informațiilor furnizate de agenția Anadolu, veniturile din exportul de alune au fost mai mici cu 380 de milioane de dolari față de sezonul precedent.
În 2025 au fost exportate 238.704 tone, vânzări care au adus peste 2,25 miliarde de dolari. Chiar și așa, dinamica negativă este considerată alarmantă de experții pieței.
Comparativ cu anul 2024, reculul este evident. Volumul exporturilor a scăzut cu 26%, iar veniturile s-au redus cu 14%.
Specialiștii subliniază că indicatorii de la începutul noului sezon (septembrie–decembrie) se apropie de nivelurile înregistrate în urmă cu patruzeci de ani, ceea ce amplifică îngrijorările.
Președintele uniunii exportatorilor specializați, Hasan Osman Sabir, a atras atenția asupra gravitații situației.
Reprezentanții industriei consideră anul 2026 decisiv și solicită măsuri imediate pentru stabilizarea exporturilor și sprijinirea fermelor de alune.
Evoluțiile din 2025 confirmă vulnerabilitatea sectorului, iar fără intervenții rapide și bine calibrate, industria alunelor din Turcia riscă să piardă în continuare din competitivitatea internațională, menționează aceștia.







Comentarii