Peste 450 de fermieri, specialiști și reprezentanți ai companiilor din sectorul horticol s-au reunit la Corlăteni, raionul Rîșcani, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a expoziției „Ziua Fructelor”, organizată de Asociația Moldova Fruct.
În acest an, evenimentul a fost dedicat conceptului de „livadă a viitorului”, un model de dezvoltare bazat pe eficiență, tehnologii moderne și adaptarea la noile cerințe ale pieței.
Agrobiznes a fost partener media general al evenimentului.
Expoziția a pus în prim-plan modernizarea continuă a sectorului pomicol și identificarea soluțiilor care pot contribui la creșterea rezilienței fermierilor în fața provocărilor climatice, economice și geopolitice.
La ediția din acest an au participat peste 42 de companii expozante din Republica Moldova, România, Italia, Germania și Franța, care au prezentat tehnologii și soluții pentru irigare, sortare, ambalare, păstrare, digitalizare, logistică și managementul eficient al livezilor.
Moldova Fruct marchează 20 de ani de activitate
Evenimentul a avut o semnificație aparte pentru organizatori, deoarece Asociația Moldova Fruct a împlinit recent două decenii de activitate.
„Bucuria reîntâlnirii noastre este dublată de un moment cu care ne mândrim. Pe 1 iunie, Asociația Moldova Fruct a împlinit 20 de ani de activitate. Două decenii în care am crescut împreună, am depășit embargouri, fenomene climatice extreme și schimbări radicale de piețe. Am pornit de la o mână de fermieri curajoși și am ajuns astăzi cea mai solidă voce a sectorului horticol din Republica Moldova”, a declarat Vitalie Gorincioi, președintele Asociației Moldova Fruct.
Potrivit acestuia, viitorul sectorului pomicol se bazează pe trei direcții majore: tehnologii moderne, durabilitate și capacitatea de adaptare.
„Trecutul ne-a demonstrat că suntem rezistenți. Viitorul ne cere să fim inovatori”, a subliniat Gorincioi.
Sectorul pomicol își consolidează poziția pe piețele externe
Prezent la eveniment, Vasile Șarban, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, a evidențiat contribuția producătorilor și a partenerilor sectorului la dezvoltarea horticulturii moldovenești.
„Rezultatele obținute de acest sector sunt rodul muncii, perseverenței și încrederii producătorilor agricoli, dar și al cooperării dintre asociațiile de profil, instituțiile statului și partenerii de dezvoltare. Astăzi, fructele din Republica Moldova nu doar ajung pe piețe noi, ci vorbesc despre calitatea, profesionalismul și potențialul țării noastre”, a declarat acesta.
FructLine – exemplu de investiții și dezvoltare pe termen lung
Gazda ediției din acest an a fost compania FructLine din satul Corlăteni, raionul Rîșcani, o gospodărie care a investit constant în tehnologii moderne, infrastructură și dezvoltare durabilă.
„Ne bucură și ne onorează să fim gazda celei de-a VIII-a ediții a expoziției „Ziua Fructelor”. La FructLine, am încercat să construim pas cu pas o gospodărie bazată pe muncă serioasă, tehnologii moderne și deschidere spre inovație. Credem că livada viitorului înseamnă profitabilitate obținută prin eficiență, noi tehnologii și modernizare continuă”, a declarat Ruslan Jubîrcă, fondatorul FructLine.
Dronele agricole câștigă teren în livezi
Un interes deosebit a atras și noua dronă DJI Agras T100, prezentată de compania Drone Assistance SRL.
Potrivit fondatorului companiei, Vitalie Sacara, modelul este echipat cu un rezervor de 100 de litri și poate transporta până la 100 de kilograme, oferind o productivitate care poate ajunge la 15 hectare pe oră.
„Consumul de apă este de doar 100–150 litri la hectar, comparativ cu peste 500 de litri utilizați de tehnica tradițională. În plus, dronele permit efectuarea lucrărilor chiar și după ploaie, atunci când tehnica terestră nu poate intra în livadă, iar costurile pentru combustibil se reduc cu aproximativ 40–50%”, a menționat Vitalie Sacara.
Fermierii caută soluții pentru noile provocări climatice
Expoziția a reprezentat și o platformă de schimb de experiență între producători, mulți dintre aceștia fiind preocupați de efectele fenomenelor climatice asupra producției.
„Am venit la expoziție să vedem ce soluții noi există, mai ales pentru provocările pe care le avem în livezi – grindină, ploi abundente, fenomene care afectează direct calitatea producției, în special la cireșe. Astfel de evenimente sunt importante pentru că îți oferă ocazia să vezi noutățile din sector și să găsești soluții adaptate realităților din teren”, a declarat Sergiu Stâncaru, reprezentant al companiei Prime Line Fruct SRL.
O viziune comună pentru dezvoltarea pomiculturii
Prin participarea unui număr mare de fermieri, specialiști și furnizori de tehnologii, ediția din acest an a expoziției „Ziua Fructelor” a demonstrat că dezvoltarea pomiculturii moldovenești este strâns legată de investițiile în tehnologie, eficiență și adaptarea continuă la schimbările din piață și din climă.
Conceptul de „livadă a viitorului” promovat în cadrul evenimentului reflectă direcția spre care se îndreaptă sectorul: producție competitivă, gestionare bazată pe date, tehnologii moderne și soluții care permit fermierilor să rămână profitabili într-un context tot mai complex.







Comentarii