‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
-0 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleFermier: Suntem în prag de faliment. Nu avem cui vinde peste 100 de iepuri

Fermier: Suntem în prag de faliment. Nu avem cui vinde peste 100 de iepuri

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Fermierul Grigore Băleanu din Brăviceni, Orhei s-a pomenit într-o situație dificilă în acest sezon. Din cauza că a fost închis sectorul HORECA, unde era realizată o bună parte din carnea de iepuri produsă la ferma sa, acum acesta e în prag de faliment.

„Am redus drastic numărul de iepuri pentru că nu mai avem cu ce întreține un număr atât de mare. Tradițional, comercializam carnea unei rețele de supermarketuri din țară, ulterior carnea de iepuri fiind vândută către sectorul HORECA. Nu mai avem cui vinde. Am rezistat până acum, deoarece foarte mult vrem să activăm. Acum câțiva ani am câștigat și un grant polonez, pentru a dezvolta ferma, iar în baza contractului ar trebui minim încă 5 ani să activăm”, ne-a spus fermierul Grigore Băleanu.

Iepurii au masa medie a corpului de minim 1,5-1,7 kilograme. Per total, fermierul are aproximativ 100 de capete pe care dorește să le comercializeze.

„Trebuie să cumpărăm soia, tărâțe, lucernă, granule pentru a rezista. A venit și o companie să ne propună nutrețuri, aș cumpăra, aș crește iepuri, dar pentru cine?! Putem munci și câștiga, dar nu avem posibilitate. Anul trecut am vândut doar către o rețea circa 2 tone de carne, am achitat impozite, anul acesta nici nu avem pe ce. Avem foarte mulți producători în sectorul zootehnic pomeniți în aceeași situație, plus mai avem și importul mare de carne, care ne afectează, iar noi, producătorii autohtoni, ne înecăm”.

Ferma este dotată cu abator, camere frigorifice și toată infrastructura necesară pentru păstrarea sigură a cărnii. Pentru a cumpăra carne de la producător, apelați numărul de telefon 079002764.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›