‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
2.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriFermierii din raionul Basarabeasca cer suportul statului pentru a acoperi pagubele produse de secetă

Fermierii din raionul Basarabeasca cer suportul statului pentru a acoperi pagubele produse de secetă

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În raionul Basarabeasca, agricultorii au demarat campania de recoltare a culturilor cerealiere. Chiar dacă în ultimul timp au fost înregistrate precipitații, acestea nu au ameliorat situația culturilor de toamnă, astfel, pierderile produse de secetă sunt foarte mari.

Potrivit datelor MADRM, Basarabeasca este unul dintre cele mai afectate raioane, iar producătorii susțin că nu au așteptări mari. Aceștia susțin că o parte din suprafețe le-au reînsămânțat, iar în cazul unde culturile au fost compromise în proporție de 80%, doar au pregătit solul pentru semănatul de toamnă. Din aceste considerente, solicită suportul statului.

Drept răspuns, reprezentanții MADRM au mers în raion în timpul campaniei de recoltare pentru a estima recolta.

„În anul agricol 2019 – 2020 au fost însămânțate cu culturi de toamnă circa 415 mii ha, seceta și înghețurile de primăvară afectând circa 215 mii ha: în proporție de 25% în Nord și până la 60-80% în Centru și Sud. Raionul Basarabeasca este unul din raioanele cele mai afectate de secetă. Voi solicita să mai avem o reevaluare a suprafețelor reînsămânțate, săptămâna următoare vom avea un dialog cu instituțiile bancare pentru a discuta pe subiectul creditelor, dobânzelor și a penalităților. De asemenea, urmează să aprobăm și alte măsuri menite să susțină agricultorii”, a subliniat ministrul Ion Perju.

‹ adv ›

Potrivit producătorilor din zona de sud a țării, recoltele obținute în acest sezon vor fi cu mult mai mici comparativ cu media ultimilor ani.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›