‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
5.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleFermierii din zona de sud și centru, în așteptarea precipitațiilor: Solul încă este uscat

Fermierii din zona de sud și centru, în așteptarea precipitațiilor: Solul încă este uscat

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Precipitațiile căzute în ultima perioadă pe întreg teritoriul țării au îmbunătățit condițiile din câmp, însă nu în toate zonele sunt suficiente pentru a acoperi deficitul de umiditate.

În zona de sud a țării, cea mai afectată de secetă, cantitatea de umiditate din sol ar ajunge pentru circa o lună, potrivit fermierilor.

„La moment, avem umiditate până la adâncimea de 30-35 de cm în sol. Însă, din cauza vântului puternic, evaporarea este foarte înaltă. În raionul Basarabeasca, în luna octombrie am avut circa 57-90 mm precipitații, dar din cauza intensității mari a ploilor , apa nu a reușit să se infiltreze în sol. Reieșind din condiția cât de uscat este solul, aceste precipitații nu sunt suficiente”, ne-a spus Gheorghe Mațcu, șef Serviciul agricultură şi alimentaţie din Basarabeasca.

Și fermierii din raionul Glodeni sunt în așteptarea precipitațiilor.

„A plouat recent circa 5 mm, însă deficitul de umiditate este încă vizibil. Grâul a înfrățit, dar oricum avem nevoie de mai multă umiditate. Dacă se va repeta iarna din anul trecut, fără precipitații, și va urma o primăvară cu temperaturi înalte, nu avem șanse. Plus, ploile de vară, ce cad cu o viteză mare, nu sunt eficiente, ba chiar provoacă eroziune. În acest an nu avem umiditate nici în straturile inferioare ale solului, la adâncimea de până la 2-3 m. Așteptăm precipitații și sperăm că cel puțin acest sezon agricol va fi mai favorabil”, ne-a spus Valentin Airini, fermier din Glodeni.

‹ adv ›

Fermieri din zona de sud și centru speră că deficitul de umiditate din sol, provocat de seceta severă din timpul verii, va fi compensat datorită precipitațiilor solide căzute în perioada rece a anului.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›