‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 24 noiembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleFOTO. Svetlana Ghelan: „Fiecare agricultor care-și dorește prosperarea afacerii trebuie să viziteze expoziția Moldagrotech”

FOTO. Svetlana Ghelan: „Fiecare agricultor care-și dorește prosperarea afacerii trebuie să viziteze expoziția Moldagrotech”

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

La data de 13 martie, la CIE „Moldexpo” a avut loc inaugurarea oficială a celei de-a XXXVI-a ediție a Expoziției internaționale specializate de mașini, echipamente și tehnologii pentru sectorul agricol MOLDAGROTEH (spring). Evenimentul a adunat atât producători agricoli care prelucrează sute sau chiar mii de hectare, cât și oameni simpli care au venit să procure semințe, material săditor pentru grădinile proprii.

În debutul evenimentului, Nicolae Ciubuc, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a specificat că, tradițional acest eveniment de amploare adună la un loc tehnologiile moderne pentru dezvoltarea sectorului agricol.

„Ediția aceasta este una extrem de importantă, având în vedere că coincide cu începerea noului sezon agricol. În cadrul expoziției agricultorii se pot informa despre tehnologiile de ultimă oră, cât și pot identifica anumite soluții pe marginea problemelor cu care se confruntă în procesul inițierii sau desfășurării activităților agricole. Această expoziție este foarte importantă și pentru autoritățile publice, deoarece oferă posibilitatea de a se informa asupra inovațiilor, tehnologiilor în așa fel ca să modeleze sau să îmbunătățească politicile statului, fie că vorbim de subvenționarea producătorilor, fie că vorbim de schimbarea sau introducerea de noi facilități pentru fermeiri, distribuitori, producători. Observăm că, în ultima perioadă s-a dezvoltat ramura de producere a tehnicii agricole, dar și diferitor echipamente. Totodată, este foarte important ca statul să susțină și în continuare domeniul agricol, inclusiv implementarea tehnologiilor în acest sector, mai cu seamă procurarea tehnicii agricole, utilaje și echipamente”, a menționat Nicolae Ciubuc.

În același context, Svetlana Ghelan, conducătorul proiectului expoziţional la Centrul Moldexpo, a declarat pentru Agrobiznes că, MOLDAGROTEH (Spring) a reunit participanți din 9 țări.

„Fiecare agricultor care dorește prosperarea afacerii sale și are curaj să experimenteze va găsi la expoziție tehnologii de ultimă generație pentru toate domeniile, cum ar fi: sisteme de irigare și alimentare cu apă, mașini pentru lucrări de ameliorare, tehnologii de creștere intensive a culturilor, utilaje pentru ambalare, tehnică pentru transportare, dar desigur și multe altele. Totodată, invităm vizitatorii interesați să participe și la seminarele organizate de parteneri și expozanți, în cadrul cărora oameni de știință și experți în industrie vor discuta aspecte ce țin de agricultura conservativă, particularătițile de hrănire a animalelor, politici în domeniul protecției plantelor, mijloace biologice de combatere a dăunătorilor. Și la ediția curentă, programul de afaceri al expoziției va fi unul consistent și va include concursuri, seminare, mese rotunde prezentări de mașini agricole performante. Așteptăm persoanele interesate să viziteze standurile expoziționale”, a adăugat Svetlana Ghelan.

‹ adv ›

Amintim că vizitatorii sunt așteptați în perioada 13-16 martie la principalul eveniment agricol din țară.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›