‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 22 iulie, 2024
21.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriTopul celor mai interesante și neobișnuite piețe agroalimentare din lume

Topul celor mai interesante și neobișnuite piețe agroalimentare din lume

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Vă prezentăm un top al celor mai faimoase și mai vechi piețe agricole de pe pământ în care fermierii își vând produsele direct consumatorilor.

Piața Sf. Laurențiu (St. Lawrence Market) din or. Toronto, Canada

Istoria Pieței

‹ adv ›

Aceasta a fost fondată în 1803 și până în prezent nu a suferit schimbări în arhitectura sa. Și nici locația nu a fost modificată.

Ce puteți procura aici

Piața este specializată în vânzarea produselor locale: legume, fructe, brânzeturi și chiar carne de păsări sălbatice. De asemenea, se poate procura produse din pește, prăjituri de casă și pâine proaspăt coaptă.

‹ adv ›

E bine de știut

Pentru o taxă suplimentară puteți angaja un bucătar care vă va însoți în timp ce faceți cumpărăturile, vă va da sfaturi utile și vă poate spune cum să alegeți cele mai bune produse. Dacă veniți la piață dimineața devreme, la sigur că o să vă întâlniți cu cei mai buni bucătari din Toronto, care își procură alimente pentru restaurantele lor. Piața este înconjurată de cafenele și restaurante, iar în sezonul de recoltare aici are loc festivalul de muzică BuskerFest.

Piața La Boqueria Barcelona, Spania

‹ adv ›

Istoria Pieței

Piață a apărut la răscrucea secolelor XII-XIII. Inițial aici se vindea doar carne de porc. Piața în mod repetat a fost reorganizată și a fost mutat pe Rambles Boulevard. În forma sa actuală există din 1853. Acum aceasta este considerată una dintre cele mai bune piețe în aer liber din lume.

Ce puteți procura aici

Fructe din întreaga lume, carne de pasăre, salam, șuncă, brânză, vin, pește viu, dar și sărat, fructe de mare, pâine, dulciuri, măsline și ulei.

E bine de știut

O mare parte dintre vânzătorii La Boqueria sunt descendenții primilor „locuitori” ai pieței, deschise în 1853. Ei lucrează aici în a patra generație. Cele mai bune restaurante și baruri din Barcelona sunt tot aici. Fermierul Dmitri Klimov spune că aici peștele și salamul este vândut de vânzători obișnuiți, care își cunosc bine marfa și cu care nu poți negocia prețul.

Piața Union Square (Union GreenMarket Square), New York, Statele Unite ale Americii

Istoria Pieței

Aceasta este o piață relativ nouă. A fost deschisă în 1970 și a devenit destul de repede cea mai aglomerată piață din Manhattan. În sezonul de recoltare, peste 140 de fermieri locali, pescari și brutari își vând producția aici. Peste 60.000 de persoane vizitează săptămânal piața, întrucât aici poate fi găsită cea mai mare selecție de produse locale organice.

Ce puteți procura aici

Fructe de sezon și legume de la fermele din apropiere, cafea, produse de patiserie proaspete, pește și carne .

E bine de știut

Pe site-ul acestei piețe este publicat zilnic o listă completă a fermierilor ce își vor vinde produsele în acea zi. Aici au loc cursuri de culinărie, lecții de cultivare a legumelor ecologice, ateliere de lucru pe teme agricole pentru copiii. Și tot aici sunt expuse și vândute lucrările unor artiști din New York.

Mercado (Mercado Central), Santiago, Chile

Istoria Pieței

Piața a fost construită în 1868, în stil britanic. Inițial a fost planificată pentru a fi utilizată ca un centru expozițional.

Ce puteți procura aici

Pește proaspăt și fructe de mare, fructe, legume și produse artizanat local.

E bine de știut

În piața se cântă în mod constant muzică live. Chiar pe teritoriul acesteia sunt restaurante și cafenele, unde se poate găti și servi orice delicatesă locală pe care o vezi pe tejghea. Localnicii spun că piața Mercado Central este centrul tuturor formelor de viață a țării.

Piața Marche Provencal, Antibes, Franța

Istoria Pieței 

Aceasta este una dintre cele mai vechi piețe din Europa. Din 1481, Antibes este parte a Franței, și de atunci comerțul a fost unul prosper aici. Acum, această piață acoperită este considerată cea mai bună piață de pe Côte d’Azur și din regiunea mediteraniană.

Ce puteți procura aici

Aici se vând specialitățile regiunii Provence și Coastei de Azur: brânză, vin, ierburi, legume și fructe, mezeluri, carne, dulciuri și săpun de lavandă organică. Doar aici poți cumpăra „foie gras” și vin roz local.

E bine de știut

Alimentele se vând doar dimineața, după-amiază fermierii sunt înlocuiți de meșteșugarii și artiștii locali. În zilele de duminică fermierii nu lucrează, dar tarabele lor sunt ocupate de restauratorii locali care pun mese pentru turiști. Aici, aceștia pot și trebuie să încerce tot ce le propun bucătarii francezi. Mâncărurile din produse agricole locale sunt pregătite în fața cumpărătorilor.

Borough Market, Londra, Marea Britanie

Istoria Pieței

Prima menționare a pieței de lângă London Bridge a apărut în 1276, deși se spune că comerțul a început aici cu 250 ani mai înainte. Piața a fost mutată în noua sa clădire la mijlocul secolului al XIX-lea, iar din 2001 a avut parte de o reconstrucție pe scară largă.

Ce puteți procura aici

Carne, pește, brânză, pâine, mere, miere și gemuri din întreaga țară, precum și salam spaniol, brânză franceză.

E bine de știut

În această piață au fost filmate scene din filmul „Jurnalul lui Bridget Jones”, „Lock, Stock și două butoaie pentru fumători” și „Harry Potter și Prizonierul din Azkaban”. Supa de pește și de cidru de mere este lideră în vânzări. În plus, aici puteți mânca chiar și un burger din carne de antilopă sau de cangur. În pofida varietății gastronomice, oamenii nu vin aici atât pentru alimente, cât pentru atmosfera de acolo, precum și pentru posibilitatea de a plonja în lumea gastronomiei.

Piața de pește Tsukiji (Tsukiji), Tokyo, Japonia

Istoria Pieței 

Piața a început să funcționeze în 1935. Acum este cea mai mare piață de pește din lume. Zilnic sunt vândute aproximativ 3 tone de pește și fructe de mare.

Ce puteți procura aici

450 de specii de pești și fructe de mare – de la alge și crustacee la ton gigant și caviar scump – roșu, negru și chiar alb.

E bine de știut

Există licitații pentru ton, dar la care turiștii nu sunt admiși. În schimb, toată lumea se poate bucura aici de sashimi și sake cald.

Sursa: Lavkagazeta.com

Traducere și adaptare: S. Tataru

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›