‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleGheorghe Gaberi: În toamna aproape că nu vom avea material săditor viticol autohton

Gheorghe Gaberi: În toamna aproape că nu vom avea material săditor viticol autohton

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Insuficiența de precipitații și-a lăsat amprenta în special asupra plantațiilor viticole, care la noi în țară, în mare parte, nu sunt irigate.

Astfel, după secetă din 2020, recolta de coarde de portaltoi a fost compromisă, astfel, pe piața autohtonă se va atesta o insuficiență a materialului săditor viticol.

Mai multe detalii la acest subiect, într-un interviu pentru Agrobiznes, a oferit Gheorghe Gaberi, președintele Asociației Producătorilor și exportatorilor de struguri din Moldova.

„Seceta a dus la creșterea slabă a plantelor, vița de vie nu a atins parametrii necesari pentru altoire, iar măduva coardelor este foarte puțină, uneori chiar aproape că lipsea. Astfel, roada de portaltoi a fost foarte mică”.

‹ adv ›

Acest lucru a contribuit la reducerea numărului de pepiniere autohtone care în acest sezon altoiesc vița de vie.

„Acum, avem doar câteva pepiniere care altoiesc, volumele produse sunt foarte mici. În cadrul pepinierei noastre, spre exemplu, au fost achiziționați portaltoi din Italia pentru a acoperi cererea. Totuși, pepinierele de peste hotare își doresc să comercializeze material săditor, nu portaltoi. Deci, în consecință, vom avea mult mai puțin material săditor viticol”.

Impactul negativ al secetei se va resimți în continuare asupra plantațiilor viticole bătrâne, a căror capacitate de revenire este redusă.

Astfel, pentru a avea o activitate rentabilă, producătorii vor trebui să defrișeze o parte din acestea și să înființeze noi plantații.

„O pondere importantă în aceste plantații o ocupă soiurile autohtone care nu pot fi cumpărate de peste hotare. Viticultorii autohtoni nu au plasat comenzi pentru producerea vițelor altoite și în primăvara vor fi nevoiți să caute material săditor peste hotare”.

‹ adv ›

În concluzie, lecția pe care ar trebui să o învățăm, indiferent dacă optăm pentru materialul săditor autohton sau de import, este aceea că planificarea activității trebuie făcută din timp.

Experiența producătorilor demonstrează că pepinierele din străinătate, dacă nu au o precomandă de producere a materialului săditor, pot furniza vițele sau pomii care le-au rămas în stoc și care, de multe ori, nu sunt de calitatea dorită.

Astfel, optim ar fi, în dependență de scop și particularități, să faceți o comandă de material săditor cu un an/doi înainte de înființarea plantației.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›