Pe 8 octombrie 2025 a avut loc Adunarea Generală a Asociației producătorilor, procesatorilor și importatorilor de produse din pește „AGROVECTOR”, în cadrul căreia Igor Grigoriev a prezentat raportul de activitate pentru perioada aprilie–septembrie 2025 și planul de acțiuni pentru următoarele șase luni.
În urma raportului, membrii asociației au decis, cu vot unanim, realegerea sa în funcția de administrator pentru o nouă perioadă de mandat.
Cooperare extinsă cu autoritățile și partenerii externi
În raportul său, Igor Grigoriev a menționat consolidarea cooperării cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, inclusiv prin organizarea ședințelor Comitetului consultativ și dialogul constant cu Serviciul Vamal și Ministerul Finanțelor.
Aceste acțiuni au vizat problemele legate de valoarea în vamă, politica fiscală pentru 2026 și participarea la discuțiile privind achizițiile publice de produse pescărești.
La capitolul relații externe, asociația a intensificat cooperarea cu instituțiile din România – în special pentru facilitarea transportului prin portul Constanța – și a participat la forumuri internaționale de profil, promovând produsele pescărești moldovenești.
AGROVECTOR, parte din delegația oficială a Republicii Moldova la Bruxelles
Un rezultat important al perioadei raportate este includerea Asociației AGROVECTOR în delegația oficială a Republicii Moldova la Bruxelles, prin participarea Aureliei Cucu la ședințele de screening bilateral pe Capitolul 12 – Siguranța alimentară.
Igor Grigoriev a subliniat că aceasta reprezintă „o recunoaștere a rolului strategic al sectorului pescăresc și o oportunitate de a contribui direct la procesul de aderare la UE”.
Vizibilitate și comunicare publică
În ultimele luni, AGROVECTOR și-a consolidat prezența în presa economică și agricolă, prin interviuri și materiale publicate.
Prin aceste intervenții, asociația a promovat poziția comună a membrilor și a adus în atenția publicului provocările și perspectivele sectorului.
Direcții prioritare pentru următorul mandat
Pentru perioada octombrie 2025 – martie 2026, planul de acțiuni prevede:
- continuarea ședințelor Comitetului consultativ cu ANSA și MAIA;
- dialog constant cu Serviciul Vamal și Ministerul Finanțelor;
- extinderea cooperării cu instituțiile din România;
- implicare activă la forumuri și platforme internaționale;
- consolidarea relațiilor cu presa de specialitate.
„Am devenit un partener de dialog credibil”
În încheierea raportului, Igor Grigoriev a subliniat că „activitatea din ultimele șase luni a demonstrat că Asociația AGROVECTOR este un partener de dialog credibil atât pentru autoritățile naționale, cât și pentru instituțiile europene”.
Realegerea sa la conducerea asociației confirmă încrederea membrilor în direcția de dezvoltare și în rolul activ al AGROVECTOR în reprezentarea intereselor sectorului pescăresc din Republica Moldova.







Comentarii