În satul Trebujeni, raionul Orhei, Gospodăria Țărănească „Gandrabur Cristina” administrează circa 600 de hectare de teren arabil, cultivate cu o diversitate de culturi: floarea-soarelui, porumb, grâu, orz, mazăre, rapiță și ovăz.
În anul agricol în curs 60 de hectare sunt alocate pentru cultura de rapiță.
Alegerea hibridului și tehnologia aplicată
Ilie Gandrabur, administratorul gospodăriei, ne-a spus că a optat pentru hibridul semitimpuriu 𝐋𝐈𝐃 𝐁𝐄𝐒𝐒𝐈𝐓𝐎, oferit de compania Lidea.
„Este primul an în care folosim hibrizi de rapiță de la Lidea și am fost foarte plăcut surprins de rezultate. Căutam un hibrid mai productiv și după ce am participat la o zi de câmp unde am văzut rezultatele în teren, am decis să-l testăm și noi.”
În schema tehnologică, rapița a urmat după grâu ca premergător. La semănat s-au administrat 200 kg/ha de sulfoamofos, iar în luna martie s-a completat cu încă 200 kg/ha de uree.
„Pe lângă îngrășămintele aplicate, am făcut tratamentele la timp și am fertilizat cu bor cultura, astfel încât să-i asigurăm toate cele necesare”.
Hibridul LID BESSITO a fost semănat cu norma de 3,2 kg/ha.
Cultura a oferit o recoltă medie de 4.500 kg/ha înainte de curățare, iar după sortare s-a obținut o medie de 4.400 kg/ha.
Este un salt semnificativ, având în vedere că în anii precedenți recoltele de rapiță se limitau la maximum 3.000 kg/ha.
„Nu-mi imaginam că se poate obține o asemenea recoltă. Hibridul a arătat și o toleranță foarte bună la scuturare – n-am avut pierderi la recoltare, ceea ce contează enorm.”
Condițiile climatice din acest an, cu precipitații suficiente în perioada critică pentru culturile din prima grupă, au contribuit la succesul înregistrat.
Perspective pentru următorul sezon
Satisfăcut de performanțele obținute, Ilie Gandrabur anunță intenția de a crește suprafața cultivată cu rapiță în anul agricol următor, folosind din nou hibrizi din portofoliul Lidea.
„Le recomand colegilor să testeze hibridul 𝐋𝐈𝐃 𝐁𝐄𝐒𝐒𝐈𝐓𝐎 în propriile exploatații. Este o alegere care la noi a dat rezultate peste așteptări.”
În prezent, recolta este depozitată și urmează a fi comercializată în funcție de evoluția pieței. Într-un an agricol bun, dar cu provocări de preț, strategia de valorificare devine la fel de importantă ca alegerea tehnologică.
Pentru mai multe detalii, ia legătura cu reprezentantul Lidea din zona ta:







