‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 14 noiembrie, 2024
3.9 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriÎn 2023, exportul de miere din Republica Moldova s-a redus la jumătate

În 2023, exportul de miere din Republica Moldova s-a redus la jumătate

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În anul 2023, Republica Moldova a exportat 1.715 tone de miere, a anunțat Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), notează mold-street.com.

Principalele piețe de desfacere au fost cele din Europa și Asia. Datele statistice arată că volumul de miere exportat anul trecut este de circa două ori mai mic ca în 2022.

În ultimii ani, Republica Moldova producea anual circa 5.500-6.500 de tone de miere și exporta aproximativ 3.500 de tone. Preponderent, mierea se vinde angro, neambalată și ajunge în țările UE.

‹ adv ›

Potrivit MAIA, anul trecut, producția de miere a fost de aproximativ 5.500 tone, similară cu cea din 2022.

„Statul a investit în sectorul apicol peste 100 de milioane de lei în anul 2023, bani acordați sub formă de subvenții pentru procurarea utilajelor, echipamentelor, roiurilor și reginelor.

Din cele 73 de cereri depuse la măsurile de subvenționare în avans, cel puțin jumătate au fost pentru investiții în apicultură”, indică MAIA.

Datele MAIA relevă că, în Republica Moldova sunt 9.421 apicultori autorizați (care dețin Pașaport al stupinei), iar dintre aceștia, 3.319 dețin formă juridică de activitate.

Pentru susținerea și promovarea sectorului apicol, a fost elaborat un proiect de Hotărâre a Parlamentului pentru a institui „Ziua Națională a Albinei”, sărbătorită la 20 mai.

‹ adv ›

Această inițiativă are ca scop promovarea consumului de miere în Republica Moldova.

În colaborare cu Ministerul Mediului, s-a decis și modificarea cadrului normativ pentru a permite apicultorilor să-și amplaseze stupii în păduri pe tot parcursul anului, gratuit.

„Astăzi, mai mult ca oricând, apreciem munca apicultorilor noștri și importanța albinelor pentru agricultură și biodiversitate. Vă invităm să susțineți apicultura locală și să savurați mierea produsă în Republica Moldova”, rezumă Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

‹ adv ›
‹ adv ›spot_img
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›