‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 26 decembrie, 2024
1.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriÎn România TVA este redus de la 24% la 9%

În România TVA este redus de la 24% la 9%

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În România, astăzi,  taxa pe valoarea adăugată se reduce luni de la 24% la 9% pentru alimente, băuturi nealcoolice, animale-păsări vii, seminţe-plante şi ingrediente pentru prepararea alimentelor, iar preţurile produselor ar trebui să scadă cu 12%, marii retaileri anunţând că vor transfera integral diferenţa clienţilor, transmite Agerpres.ro.

Această reducere ar trebui să aducă alimente mai ieftine cu cel puțin 12,5% sau pachete turistice mai rezonabile la preț, dar și câștiguri mai mari pentru retaileri pe fondul creșterii apetitului de consum.

Estimările analiștilor arată că reducerea TVA la 9% pentru toate alimentele împreună cu măsura privind reducerea prețului la medicamente de la 1 iunie vor avea un impact direct și indirect asupra unei jumătăți din coșul de consum al unei familii obișnuite.

‹ adv ›

„În urma discuțiilor pe care le-am avut și cu Ministerul de Finanțe, evident la presiunea Ministerului Agriculturii, cu Banca Națională, cu FMI, cu Comisia Europeană, am luat decizia, și astăzi vom aproba ordonanța de urgență prin care, de la 1 iunie, toate, absolut toate alimentele, nu doar cele cinci alimente de bază, absolut toate produsele agro-alimentare din România vor avea o cotă de TVA de 9%. Și toate băuturile nealcoolice”, a spus Victor Ponta, în ședința de Guvern din 7 aprilie.

La rândul său, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, unul dintre susținătorii de bază ai acestui proiect, consideră că reducerea TVA la alimente va avea ca efect scăderea prețurilor, relansarea consumului și o colectare mai bună la bugetul de stat. Scăderea TVA la alimente de la 24% la 9% va avea un impact bugetar de 5 miliarde de lei în acest an.

Principala sursă indicată de către Guvern pentru acoperirea golului de venituri generat de extinderea sferei de aplicare a cotei reduse de TVA de 9% este reprezentată de încasările suplimentare din îmbunătățirea activității de colectare a taxelor și impozitelor de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

‹ adv ›

Patronatele și sindicatele din industria alimentară au văzut numai beneficii prin implementarea acestei măsuri, atât pentru business-ul lor cât și pentru consumatori, mai ales că unele dintre ele se luptă de ani de zile cu evaziune de peste 40% din piață cum este situația din industria cărnii și chiar de 50-60% din piață la legume fructe.

„De la 1 iunie prețul scade real prin reducerea TVA la 9% la orice fel de produs alimentar, nu numai la carne, lapte sau fructe. Până și semințele sunt prinse, alunele, dulciurile, tot, cu excepția băuturilor alcoolice.(…) În primele zile după reducerea TVA se va vedea o scădere a prețurilor de 15%, dar pentru că toate cresc în România există posibilitatea ca din cele 15 procente să se piardă, până la sfârșitul anului, cel mult 5%. Va rămâne însă o scădere de prețuri de cel puțin 10%”, a spus, la începutul lunii aprilie, președintele Romalimenta, Sorin Minea, la finalul unei întâlniri la Ministerul Agriculturii.

Analiștii consideră că semnalul dat de reducerea TVA va avea consecințe pozitive în stimularea consumului, principalul motor al economiei, marii câștigători ai bătăliei prețurilor fiind retailerii, ale căror afaceri ar putea primi un impuls semnificativ estimat între 15 și 20% numai în 2015.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›