‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
-1.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriÎncepând cu anul 2017 sistemul de subvenționare va fi reglementat în baza unei legi...

Începând cu anul 2017 sistemul de subvenționare va fi reglementat în baza unei legi noi

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Legea cu privire la principiile subvenționării în agricultură și dezvoltare rurală, o prioritate a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, a fost aprobată în a doua și ultima lectură a Parlamentului vineri, 16 decembrie 2016 cu votul a 81 de deputați. De menționat că Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare în comun cu Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură și deputați din Parlament au lucrat asupra prevederilor acestei Legi timp de peste 2 ani.

Legea va asigura continuitatea proceselor de susținere financiară din partea statului, direcționând aceste mijloace reieșind din prevederile documentelor de politici, care confirmă importanța pe care o atribuie sectorului agroalimentar, precum  și mediului rural, respectiv, dezvoltării acestora pe termen lung.

Odată cu implementarea legii, politica statului în domeniul susținerii producătorilor agricoli din Fondul de subvenționare a producătorilor agricoli va fi bazată pe principii clar definite, bazate pe calcule, pe analize economice, cu mecanisme de evaluare a impactului și nu în ultimul rând cu previziuni clare pe termen cel puțin mediu.

‹ adv ›

Astfel, începând cu 2017 sistemul de subvenționare va fi reglementat în baza Legii. Totodată, este de menționat faptul că prin prisma Legii va fi posibilă perfecționarea sistemului de subvenționare a producătorilor agricoli din RM, ajustarea acestuia la bunele practici europene, mai cu seamă:

  • Planificarea și stabilirea măsurilor de sprijin pasibile de subvenționare conform Strategiei naționale de dezvoltare agricolă și rurală pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, asigurând astfel,  o continuitate a măsurilor de sprijin;
  • Fixarea principiului de formare a Fondului de subvenționare;
  • Implementarea unui sistem nou de monitorizare a rezonabilității costurilor investiților, în vederea neadmiterii majorării artificiale a valorii investițiilor;
  • Facilități pentru tinerii fermieri şi măsuri de stimulare a producătorilor autohtoni de utilaje şi echipament;
  • Acordarea subvenției pentru investiția efectuată și aplicarea treptată, începând cu 2020, a plăților directe la hectar de teren prelucrat;
  • Înviorarea climatului de afaceri în zonele geografice defavorizate;
  • Susținerea tinerilor producători agricoli/femeilor, prin majorarea cuantumului subvențiilor, posibilitatea acordării subvențiilor în avans.

Menționăm că prezenta Lege vine să substituie Regulamentul cu privire la modul de repartizare a mijloacelor fondului de subvenționare a producătorilor agricoli care până la moment era aprobat de către Guvern anual prin Hotărâre de Guvern. Astfel prevederile stabilite în Regulament nu vor mai suferi an de an schimbări care să pericliteze desfășurarea procesului de subvenționare.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›