‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriInformații suplimentare referitor la îndemnul lansat apicultorilor de a-și muta stupii la 10 km...

Informații suplimentare referitor la îndemnul lansat apicultorilor de a-și muta stupii la 10 km de la zonele stropite

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Referitor la știrea despre faptul că apicultorii sunt îndemnați să mute stupii la cel puțin 10 kilometri de zonele stropite, redacția Agrobiznes vine cu următoarea precizare.

Ion Maxim, președintele Asociației Naționale a Apicultorilor din Moldova (ANARM) a confirmat faptul că, a recepționat o scrisoare potrivit căreia în perioada 1-15 mai curent în fondul forestier național vor avea loc acțiuni de combatere aeriană a dăunătorilor, dar fără a fi informați și despre ziua și ora exactă.

Solicitat să ne spună despre ce zone și în ce perioadă vor avea loc aceste stropiri, Iulian Mamai, șeful Serviciului regenerări, pază, protecția pădurii și gospodăria cinegetică din cadrul Agenției Moldsilva a spus că, acțiunile de combatere aeriană a dăunătorilor deja au fost finalizate.

”Acțiunile de combatere aeriană a dăunătorilor pădurii, care s-au desfășurat în entităților silvice Întreprinderea pentru Silvicultură Călărași, Întreprinderea pentru Silvicultură Hâncești-Silva, Întreprinderea Silvo Cinegetică Strășeni au fost deja finalizate. Stropirile au început pe data de 1 mai, iar perioada acțiunilor de combatere variază în dependență de condițiile climaterice, dar și în dependență de stadiul de dezvoltare a dăunătorilor. Am stabilit o perioadă mai largă, dar acțiunile s-au petrecut mai devreme, în dependență de cum au putut lucra elicopterele. Au fost implicate 2 elicoptere, iată de ce am realizat aceste lucrări într-o perioadă mai scurtă de timp. Lucrările de combatere se efectuează în baza unui proiect, care este coordonat cu toate autoritățile responsabile, adică ANSA, Inspectoratul pentru protecția Mediului, inclusiv prin scrisori sunt înștiințate toate APL. Respectiv, APL informează apicultorii despre stropirile ce urmează să fie efectuate, ziua, ora”, a explicat Iulian Mamai.

‹ adv ›

Într-o postare publicată pe pagina Agenției se menționează că, conform datelor cercetărilor silvopatologice detaliate în arboretele gestionate de entitățile silvice subordonate Agenției Moldsilva au fost identificate focare de dăunători și boli pe o suprafață de 112,33 mii ha, dintre care focarele cu dăunători defoliatori constituie 103,3 mii ha, situația cea mai alarmantă a fost depistată în Călărași, Hâncești și Strășeni.

Agenția Moldsilva informează că, preparatele folosite în procesul combaterii aeriene sunt biologice, și nu sunt dăunătoare și periculoase pentru viața omului și pentru fauna sălbatică. În acelaşi timp, proprietarii de prisăci din preajma zonelor forestiere unde va avea loc combaterea aeriană sunt atenţionaţi să închidă familiile de albine în zilele respective sau să reamplaseze stupina la o distanţă de 10 km de locul unde se execută tratamentul. De asemenea, este interzisă aflarea animalelor domestice pe teritoriul supus tratamentului, fiind recomandat şi populaţiei să evite în această perioadă odihna în pădure.

Combaterea dăunătorilor este o componentă importantă în managementul integrat al sectorului forestier, iar acţiunile ce urmează a fi întreprinse vor avea un impact pozitiv şi asupra suprafeţelor agricole adiacente prin suprimarea focarelor de dăunători, care inevitabil pot afecta şi terenurile agricole.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›