În perioada 27 – 31 octombrie, ROMEXPO organizează INDAGRA – Târgul internațional de produse și echipamente din domeniul agriculturii, viticulturii și zootehniei și INDAGRA FOOD & CARNEXPO – Târgul internaţional pentru industria alimentară, cele mai așteptate târguri din programul expozițional 2021 în România.
Portalurile Agrobiznes.md și Agrobiznes.ro sunt parteneri media ai INDAGRA și Indagra Food & Carnexpo 2021.
Târgul INDAGRA este organizat de ROMEXPO, în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie din România, și are loc în pavilionul B1, precum și pe platformele exterioare.
Manifestarea prezintă tendințele anului 2021 din domeniul agriculturii, viticulturii, horticolturii și zootehniei și este prilejul perfect pentru prezentarea inovațiilor din acest sector și a soluțiilor care duc la îmbunătățirea performanțelor în afacerile agricole.
Cei care își doresc să își lanseze produsele într-un mediu profesionist, să întâlnească parteneri de afaceri și să dea curs dialogului de business, sunt invitați să se înscrie ca expozanți la INDAGRA 2021. Echipa de organizare este pregătită să prezinte conceptul de anul acesta și cele mai eficiente variante de participare.
Detalii suplimentare despre manifestare pe www.indagra.ro
Concomitent cu INDAGRA, ROMEXPO, în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie din România și ADDOR EVENTS, organizează Târgul internațional pentru industria alimentară. INDAGRA FOOD & CARNEXPO 2021 se desfășoară în pavilionul B2 al Centrului Expozițional și pe platformele exterioare.
INDAGRA FOOD & CARNEXPO 2021 este locul potrivit pentru lansarea și vânzarea de produse și tehnologii din industria alimentară, prezentarea noutăților din domeniu și stabilirea de parteneriate durabile.
Producătorii, distribuitorii și importatorii de echipamente și tehnologii pentru industria cărnii, dar și reprezentanții domeniului panificației, industrializării legumelor și fructelor, prelucrării peștelui și laptelui, sunt așteptați să se înregistreze ca expozanți la INDAGRA FOOD & CARNEXPO 2021.
Program expozițional:
27 – 30 octombrie 2021, interval orar 9:00 – 18:00
31 octombrie 2021, interval orar 9:00 – 16:00
Accesul în Centrul Expozițional ROMEXPO se va face în baza unor proceduri de triere epidemiologică, respectând legislația în vigoare.
Comentarii