‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 26 decembrie, 2024
1.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriInstitutul „Selecţia” a recoltat o cantitate-record de material semincer

Institutul „Selecţia” a recoltat o cantitate-record de material semincer

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia” din Bălţi a produs în acest an o cantitate de aproximativ patru ori mai mare de material semincer faţă de anii precedenţi.

Această creştere se datorează şi condiţiilor climaterice favorabile din sezonul agricol 2021, dar în primul rând extinderii suprafeţei de teren agricol cu 1200 ha, care în ultimii ani au fost gestionate de Staţiunea Tehnologico-Experimentală Bălţi, aflată în insolvabilitate.

Astfel, din cele în jur de 600 tone de seminţe obţinute în 2021, Institutul „Selecţia” are în stoc aproximativ 200 tone de grâu de toamnă de soiurile „Meleag”, „Fenix”, „Talisman” şi „Vestitor”, care pot fi achiziţionate de producătorii agricoli.

‹ adv ›

Institutul dispune şi de 150-170 tone de seminţe de soia, care vor fi comercializate în primăvara anului viitor, de 120-130 tone de măzăriche, precum şi de anumite cantităţi de orz şi ovăz de primăvară.

Pe loturile experimentale ale institutului, soiurile autohtone au depăşit nivelul de productivitate al celor din străinătate.

De asemenea, ele sunt mai bine adaptate la condiţiile de mediu ale ţării noastre, în special, la schimbările climaterice, lucru confirmat în sezonul agricol din 2020, care a fost secetos, dar şi cel din 2021, cu exces de umiditate.

‹ adv ›

Există şi o serie de alte avantaje oferite de soiurile autohtone, bunăoară, faptul că materialul semincer de soia nu este modificat genetic, iar măzărichea are un rol semnificativ în acumularea azotului atmosferic, în condiţiile în care preţurile la acest îngrăşământ ating în prezent niveluri-record.

Totodată, Institutul „Selecţia” efectuează de cinci ani deja o analiză comparativă a soiurilor de grâu de origine autohtonă şi din regiunile învecinate, dar şi din statele europene.

Aceasta a arătat că, în anii favorabili, unele soiuri de import dau dovadă de un potenţial înalt de producţie, iar în cei secetoşi, cum sunt deseori în ţara noastră, îşi pierd semnificativ productivitatea în raport cu cele autohtone, care oferă un grad mai înalt de stabilitate.

‹ adv ›

Pentru a spori competitivitatea produselor agricole autohtone, Institutul „Selecţia”  le recomandă fermierilor să respecte cerinţele tehnologice de cultivare şi să micşoreze cheltuielile de producere.

Acest lucru este posibil prin reducerea sau folosirea raţională a îngrăşămintelor, pesticidelor, aratului, irigării, dar şi prin achiziţionarea materialului semincer autohton, care este comercializat la preţuri mult mai mici decât cel de import.

În pofida riscurilor pentru agricultură, calitatea seminţelor determină la nivel de 80-90% productivitatea culturilor agricole.

Pe parcursul celor aproape 80 de ani de existenţă, Institutul „Selecţia” a creat mai bine de 370 de soiuri şi hibrizi de diferite culturi – grâu şi orz de toamnă şi de primăvară, lucernă, floarea-soarelui, soia, fasole, mazăre, măzăriche, sfeclă de zahăr.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›