Acestea sunt avantajele așteptate în urma creării noului parc industrial privat la Strășeni. În acest sens, Executivul urmează să aprobe, în ședința de astăzi, la propunerea Ministerului Economiei, Hotărârea privind acordarea titlului de parc industrial întreprinderii „CAAN” S.A.
Parcul industrial privat de la Strășeni va fi al doilea parc industrial privat din RM după cel de la Drochia (PI Bioenergagro). Viitorii rezidenți vor desfăşura un spectru larg de activităţi: de la producerea articolelor din metal, a utilajului frigorific și a celui pentru vinificaţie şi ambalare până la împachetarea și depozitarea produselor. Accentul în activitatea parcului este pus pe utilizarea noilor tehnologii, fapt ce va conduce la fabricarea produselor calitative, competitive pe piața națională și cea a Uniunii Europene, astfel dezvoltând în zona de Centru un mediu de afaceri inovativ și atractiv.
Conform Studiului de fezabilitate prezentat, Parcul Industrial urmează a fi creat pe un teren cu o suprafaţă de până la 28 ha, proprietate a administraţiei publice locale a or. Strășeni. Însă, la prima etapă, acesta va funcționa pe un teren cu suprafața de 11,6268 ha, care a fost transmis în comodat societăţii „CAAN”S.A. pe un termen de 30 ani în baza Deciziei Consiliului local nr. 2/09 din 8 aprilie 2013.
Volumul total al investiţiilor pentru crearea şi reabilitarea infrastructurii de producţie a parcului industrial este estimat la 27 mln Euro, peste 50% din această suma va fi direcţionată pentru reabilitarea imobilelor, care urmează a fi date în arendă rezidenţilor parcului. De asemenea, activitatea parcului va avea un impact direct asupra dezvoltării economice şi creşterii nivelului de industrializare a regiunii, precum şi, va duce la utilizarea eficientă a potenţialului de resurse ale acesteia prin crearea a peste 800 de locuri de muncă noi, sporirea defalcărilor la buget cu peste 40 mln. lei/anual, sporirea volumului contribuţiilor de asigurări medicale cu peste 1 mln. lei, precum şi a contribuţiilor de asigurări sociale cu peste 3 mln. lei anual ș.a.
Planul investiţional aferent creării parcului industrial urmează a fi realizat în două etape. La prima etapă se va realiza construcţia unui complex frigorific şi a unei case de ambalare pe 50% din suprafaţa totală destinată acestor obiective, ceea ce va permite depozitarea a 15000 tone de fructe. La fel se va realiza repararea a circa 60% din totalul imobilelor ce vor fi puse la dispoziţia rezidenţilor parcului. La cea dea doua etapă se planifică dublarea capacităţilor frigorifice, cu o eventuală mărire a spaţiilor casei de ambalare, precum şi se va efectua reparaţia imobilelor rămase.
Ministerul Economiei menționează că politica industrială a Republicii Moldova este îndreptată spre consolidarea şi încurajarea factorilor ce determină crearea unui sector industrial al economiei, tehnologic avansat, eficient şi competitiv, racordat la standardele europene. Realizarea acestui obiectiv poate fi efectuată prin implementarea prevederilor Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova „Integrare Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” 2011-2014 şi anume, prin stimularea dezvoltării pe teritoriul ţării a unei reţele de parcuri industriale.
Sursa: timpul.md
Comentarii