‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriIurie Fală: Ziua Fructelor este locul perfect pentru a crea conexiunea dintre toți actorii...

Iurie Fală: Ziua Fructelor este locul perfect pentru a crea conexiunea dintre toți actorii sectorului pomicol

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În scurt timp, Asociația Moldova Fruct va da startul celei de-a doua ediții a Expoziției specializate de tehnică și inovații pentru pomicultură „Ziua Fructelor”. Evenimentul promite a fi unul de amploare, ce va include o serie de instruiri, soluții inovative pentru businessul fructelor, demonstrația tehnicii și echipamentelor agricole.

Iurie Fală, directorul executiv al Asociației Moldova Fruct, a menționat pentru Agrobiznes că, la ediția din anul curent participă peste 30 de companii locale și internaționale ce vor prezenta inovații în pomicultură, soluții inteligente și eficiente de protecție a livezilor, dar și alte elemente importante.

„Acest eveniment este organizat cu scopul de a reuni furnizorii de inovații și tehnologii cu producătorii de fructe, a le crea o platformă de comunicare. Suntem deja la ce-a de-a doua ediție și așteptăm să fim vizitați de peste 300 de producători din toată țara, inclusiv din raioanele din stânga Nistrului. Va fi un moment propice pentru toți producătorii să-și găsească răspunsurile la întrebările investiționale sau tehnologice pe care le au. Vom crea o atmosferă de lucru cu un program care va cuprinde vizitarea companiilor care și-au expus echipamentele, inovațiile, serviciile și soluțiile pentru practic toate domeniile de producere a fructelor. Totodată, vom avea un program de sesiuni teoretice ținute de specialiști cu renume din țară și de peste hotare. Pomicultorii vor putea să obțină și consultații tehnologice, investiționale în așa fel ca să avem o zi productivă și de succes. După prima ediție, s-a observat un interes sporit manifestat din partea furnizorilor care astfel au unica ocazie să discute cu producătorii pentru a le cunoaște necesitățile și a se ajusta la acestea. Reieșind din solicitările expuse, Asociația Moldova Fruct alături de partenerii săi, sponsori a decis organizarea acestei ediții unde participă peste 30 de companii. Sperăm că, acest eveniment va deveni o tradiție, astfel ca pe viitor să mărim atât numărul de vizitatori, cât și de participanți”.

Amintim că, evenimentul se desfășoară astăzi, 12 iulie, în satul Ordășei, raionul Telenești în livada companiei Fresh Time.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›