‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
3.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriLa Festivalul „Summer Berry Fair” pomușoarele autohtone au fost cele mai solicitate

La Festivalul „Summer Berry Fair” pomușoarele autohtone au fost cele mai solicitate

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Producătorii de pomușoare de pe ambele maluri ale Nistrului s-au întrunit în parcul Catedralei din Chișinău, duminică, 22 iulie, la cel de-al doilea târg agro-gastronomic „Summer Berry Fair”, organizat cu susținerea USAID/APM și fundația HEKS Moldova. Vedetele ediției au fost afinele, murele, goji, aronia, și strugurii. Vizitatorii s-au putut delecta și din deserturi, dar și cu diverse băuturi, pregătite din pomușoare, transmite IPN.

Agricultorii au avut tarabe personalizate pe care a fost indicată localitatea de unde au fost aduse produsele. Pomușoarele s-au comercializat în caserole, purtând numele producătorilor care le cultivă. În astfel de caserole pomușoarele locale sunt deja disponibile și în supermarketurile din țară. Cei care cultivă fructele de sezon spun că, deși necesită multă muncă, merită tot efortul.

Arina Țigănaș, reprezentanta producătorului Ștefan Grosu, vine tocmai din satul Holercani, raionul Dubăsari, locul unde se află plantația de mure.

„Am venit cu mure proaspete, dulceață din mure și licoare din mure, avem și prăjituri cu mure. Produsele au fost făcute cu mâinile proprii cu excepția licorii care e de la fabrică”, spune Arina Țigănaș.

‹ adv ›

Femeia susține că reprezintă un producător la scară mică, fructele fiind comercializate mai mult pe piața locală, iar anul curent observă că tot mai mulți oameni încep să cultive mure, fapt care bucură. Asta ar însemna că pe piață vor fi mai multe pomușoare crescute ecologic.

Un alt producător, Aneta Ganenco, susține că a venit la târg nu doar cu aronie proaspătă, dar și cu diverse dulcețuri: din mugur de pin, de păpădie, din cireșe amare, ioșta și agriș roșu.

„Le producem la Ialoveni, le vindem în Chișinău, în unele supermarket-uri. Participăm la a doua ediție din acest an. Prețurile sunt mai mici, așa că între producător și cumpărător nu stă nici un intermediar”, a spus producătoarea.

Una dintre vizitatoarele târgului, Nadejda Ungureanu, spune că a cumpărat din toate produsele prezentate câte puțin.

„Le-am luat pentru a le congela și a le da copiilor mei să mănânce. Acasă nu producem de aceea cumpărăm. Prețurile sunt accesibile, ținând cont de toată munca pe care o depun oamenii pentru a le aduce în fața cumpărătorului”, a spus femeia.

‹ adv ›

O altă vizitatoare, Lilia Duca, a cumpărat de la târg struguri pentru prima dată în acest sezon și afine. Prețurile spune ea sunt obișnuite, poate puțin mai mari, dar consideră ea, justificat.

„Afinele le vom pune la congelat și le vom consuma pe parcurs, de obicei iarna, în terciuri”, a mai spus vizitatoarea.

Organizatorii evenimentului își propun să transforme pomușoarele Moldovei într-o marcă de țară, ca ulterior cumpărătorii să opteze pentru produse locale și ecologice. Nata Albot, fondatoare Klumea, Asociația organizatoare a evenimentului, a spus că interesul pentru pomușoarele locale este în creștere.

„Noi nu doar trebuie să sporim consumul produsului local, dar noi trebuie și să ajutăm oamenii să facă diferența dintre produse similare care vin din străinătate, multe dintre ele prin contrabandă. Eu vreau foarte mult ca oamenii să consume conștient. Să știe că pomușoarele noastre nu se vând doar la piață, sunt de găsit în supermarketuri, ambalate corect, păstrate la temperaturi adecvate, sunt certificate, lucruri care sunt extrem de importante când vine vorba de mâncare”, a spus Nata Albot.

La târg au participat 15 producători veniți din mai multe regiuni ale țării. În Republica Moldova cresc peste 11 tipuri de pomușoare, cultivate de peste 700 de producători locali. A treia ediție a „Summer Berry Fair” va avea loc pe 12 august curent.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›