‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 6 ianuarie, 2025
7.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleLidia Bolșoi: La Casa Muzeu „La Prispa lui Vasile” vizitatorii vor avea parte de noi...

Lidia Bolșoi: La Casa Muzeu „La Prispa lui Vasile” vizitatorii vor avea parte de noi experiențe

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Lidia Bolșoi este o antreprenoare începătoare din Florițoaia Veche, raionul Ungheni care a decis să înființeze Casa Muzeu „La Prispa lui Vasile”.

Ideea i-a venit cu mulți ani în urmă, încă în 2012, atunci când a atestat colectivul folcloric „Țărăncuțele” și era nevoie de un spațiu.

Apoi, peste ani, în 2022, fiica Lidiei Bolșoi a cumpărat o casă bătrânească, construită în 1958, și i-a oferit-o mamei pentru a-și împlini visul.

‹ adv ›

Scopul de a avea muzeul pe care și-l dorea a fost atins abia în iunie 2024, iar înainte de a deschide ușile pentru vizitatori, au realizat lucrările necesare.

Lidia Bolșoi: După deschiderea muzeului, suntem incluși în traseele turistice Ungheni

Astfel, acum, Casa Muzeu „La Prispa lui Vasile” este gata pentru a prezenta tradițiile autentice și a vă oferi experiențe unice, odată ce îi veți păși pragul.

Totuși, înțelegând că muzeul nu poate fi unica activitate și că e necesară o diversificare pentru a-și asigura un venit, Lidia Bolșoi a decis să identifice oportunități pentru a se dezvolta în continuare.

‹ adv ›

Diversificarea activității datorită suportului Caritas

Astfel, a ajuns a fi una dintre femeile din mediul rural care a beneficiat de sprijin prin programul „Abilitarea femeilor în antreprenoriatul agricol din Republica Moldova”, organizat de Fundația „Caritas Moldova” și Ambasada Republicii Slovene la București.

„Datorită acestui proiect, am învățat mai multe despre procesarea fructelor și legumelor și obținerea unor produse finite solicitate. A fost interesant și util pentru noi să descoperim noi idei, moduri în care am putea să ne dezvoltăm la sate.

Aceste produse le vom propune vizitatorilor muzeului. Și, iarăși, vom asigura noi experiențe acestora. Ne bucurăm că am putut fi parte a acestui program și că am putut afla mai multe despre cum putem să ne diversificăm activitatea. Recomand și altor femei să investească în propria dezvoltare și să aibă încredere în forțele lor”, a conchis Lidia Bolșoi.

Vezi și Silvia Rudcov, mică producătoare: „Investim în procesarea fructelor pentru a valorifica mai bine resursele locale”.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›