Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) prezintă starea culturilor de toamnă, în contextul condițiilor climaterice înregistrate la începutul lunii martie, ca fiind una satisfăcătoare.
Majoritatea terenurilor de toamnă, însămânțate cu grâu și orz sunt acoperite cu zăpadă, iar temperaturile joase, înregistrate în ultimele zile, nu prezintă pericol pentru dezvoltarea lor.
Potrivit MADRM, precipitațiile din luna septembrie au permis pregătirea solului și însămânțarea culturilor de toamnă în termenii optimali pe majoritatea suprafețelor ocupate de culturi cerealiere de toamnă, iar condițiile climaterice din lunile octombrie și noiembrie au favorizat creșterea și dezvoltarea acestora.
Zăpada căzută în a II-a decadă a lunii decembrie a dispărut repede din cauza temperaturilor ridicate până la +10 ºC în timpul zilei, care au contribuit la regenerarea slabă a vegetației până la sfârșitul primei decade a lunii ianuarie, iar zăpada din a II-a decadă a lunii ianuarie a acoperit cu un strat de 30-40 cm aproape toate suprafețele însămânțate cu culturi de toamnă, menținându-se până la sfârșitul lunii.
Temperaturile joase (până la -20 ºC) pe timp de noapte, de la sfârșitul lunii ianuarie, n-au influențat negativ, chiar și pe terenurile fără zăpadă, deoarece au fost de scurtă durată.
Zăpada din a II-a decadă a lunii februarie a protejat și continuă să protejeze semănăturile culturilor de toamnă până în prezent.
Potrivit datelor oferite de Serviciului Hidrometeorologic de Stat, condițiile agrometeorologice în perioada lunilor de iarnă, până la sfârșitul lunii februarie, au fost satisfăcătoare pentru iernarea culturilor de toamnă. În dependență de respectarea procedeelor agrotehnice, în diferite zone pedoclimatice a Republicii Moldova condițiile climatice au influențat diferențiat asupra culturilor cerealiere. În continuare, urmează ca specialiștii să monitorizeze starea semănăturilor prin prelevarea monolitelor de plante.
Lucrările de primăvară vor demara odată cu încălzirea stabilă a timpului. Lucrarea solului se va efectua doar la maturizarea lui fizică. MADRM recomandă să evitați lucrările de nivelare a solului, în locurile unde terenul a fost nivelat din toamnă.
Menționăm că, odată cu stabilirea valorilor termice stabile vor fi însămânțate terenurile cu culturile de primăvară devreme (orz de primăvară, ovăz, borceag, mazăre de primăvară). Consecutiv, vor fi însămânțate culturile, conform cerințelor biologice față de condițiile de creștere.
📲 Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
În condițiile noi create, MADRM recomandă crearea noilor soiuri și hibrizi, cât și promovarea unui sistem de agricultură durabilă, inclusiv ecologică adaptat la provocările cu care se confruntă agricultorii.
Specialiștii Instituției Publice „Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția”, recomandă producătorilor să acorde o atenție sporită efectuării nutriției suplimentare la culturile cerealiere de toamnă. În acest sens, se recomandă cultivarea de: mei, sorg, hrișcă, năut ș.a. Aceste culturi permit o adaptare mai potrivită la schimbările climatice, ținând cont de manifestarea tot mai frecventă a secetelor din ultimii ani.
Comentarii