‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
-0.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleMarina Cerkasenko: Creștem culturi de câmp, dar dorim să producem și fructe pentru export...

Marina Cerkasenko: Creștem culturi de câmp, dar dorim să producem și fructe pentru export în UE

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Istoria Marinei Cerkasenko din orașul Grigoriopol a început acum 10 ani, când a decis să fondeze o afacere în agricultură și a înființat o gospodărie țărănească. La început a arendat doar câteva terenuri, iar astăzi prelucrează peste 66 de hectare de pământ pe care cultivă porumb, floarea soarelui, ovăz, sparcetă și grâu.  

„Cerealele sunt principala sursă pentru producerea alimentelor necesare consumului uman și a furajelor pentru animale. Prin beneficiile pe care le aduc în urma consumului regulat, cerealele sunt adevărate surse de sănătate. De asemenea, culturile de câmp servesc ca materie primă pentru industrie. Prin urmare, avem multe solicitări, pe care încercăm să le onorăm”, spune producătoarea.

Odată cu extinderea suprafețelor cultivate, Marina Cerkasenko a simțit tot mai acut necesitatea procurării tehnicii agricole performante, însă nu dispunea de banii necesari. Șansa de a-și achiziționa tehnica a apărut atunci când a aflat, în vara anului trecut, despre concursul de granturi lansat de proiectul PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade) cu asistența financiară a Suediei.

A participat la concurs cu un plan de dezvoltare a afacerii și s-a bucurat mult când a aflat că este una dintre cei 21 de câștigători. Datorită grantului obținut din partea Suediei, Marina Cerkasenko a reușit să procure un tractor modern, care a fost supranumit „asistent de fier”.

„Datorită noului tractor, vom putea să ne dezvoltăm mai repede afacerea și vom crea încă trei locuri de muncă”, a conchis proprietara gospodăriei țărănești.

‹ adv ›

Chiar dacă roada din acest an a fost compromisă din cauza condițiilor climaterice severe, Marina Cerkasenko se arată încrezătoare în viitorul afacerii sale și zice că susținerea financiară și consultanța de care beneficiază în cadrul proiectului PNUD/AdTrade i-au oferit noi oportunități, au determinat-o să-și dezvolte afacerea agricolă prin utilizarea tehnici noi de prelucrare a pământului, eficientizând resursele și sporind productivitatea.

„Într-o afacere agricolă este foarte important să monitorizezi constant creșterea culturilor, să fertilizezi terenul, să aduni și să depozitezi roada la timp și în condiții adecvate. Pentru a le reușești pe toate e nevoie de un utilaj agricol performant și cred că noul tractor, care este unul econom și durabil, ne va ajuta foarte mult să obținem rezultatele scontate cu efort mai mic decât până acum”, a subliniat Marina Cerkasenko.

Planurile antreprenoarei nu se opresc aici, ea își dorește să producă culturi agricole cu valoare adăugată înaltă și să poată exporta roada și în țările Uniunii Europene. Din acest motiv frecventează și seminarele organizate în cadrul proiectului PNUD/AdTrade pentru antreprenorii de pe ambele maluri ale Nistrului în vederea dezvoltări capacităților de export și identificarea partenerilor de peste hotare. Cu dorință și efort constant, Marina Cerkasenko crede că și acest vis va prinde contur în viitorul apropiat.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›