Mierea de albine din Republica Moldova este în topul exporturilor în Uniunea Europeană. În ultimii anii, exportul a crescut de 10 ori şi a ajuns la 14 milioane de dolari, anual. La dezvoltarea apiculturii a contribuit esenţial semnarea Acordului de Liber Schimb cu Uniunea Europeană. Acordul a oferit mai multe facilităţi, iar procedura de export este simplificată. Mierea ajunge mult mai uşor şi mai repede pe rafturile magazinelor din România, Franţa, Germania sau Italia, se arată într-un reportaj realizat de TVR.
90 la sută din mierea exportată de Republica Moldova este către Uniunea Europeană. Până la semnarea Acordului de Liber Schimb, mierea de albine nu a fost un produs de top. Acum apicultorii au mai multe posibilităţi. Dragomir Marin exportă miere colectată de la apicultori de aproape trei ani.
„Avem două persoane care se ocupă în teritoriu deplasându-se la apicultor acasă, colectând probe din fiecare vas, se sigelează se încheie un contract de vânzare-cumpărare cu apicultorul. Care este obligat, pe un termen de 30 de zile, să nu realizeze marfa până nu facem analiza şi se întocmeşte un act de achiziţie”, a explicat Dragomir Marin, exportator de miere.
Vitalie Popa este unul dintre cei mai mari exportatori de miere cu aproape 500 de tone anual. El acordă o atenţie deosebită procesului de producţie.
„Suntem obligaţi să facem autocontrolul, toate măsurările se înregistrează într-un registru de probe şi evidenţă a laboratorului. Odată ce ajunge mierea la depozit, apicultorul este obligat să aibă careva documente confirmative că mierea îi aparţine. Şi astea sunt documente cum ar fi paşaportul stupinei, autorizaţie, buletinul de identitate, certificatul de la primărie în unele cazuri”, a spus Vitalie Popa, exportator de miere.
Dacă până acum se exporta mierea în butoaie, acum tendinţele se schimbă. Normele europene sunt clare. Centrul Republican de diagnosticare veterinară eliberează un raport, fără de care nu e posibil exportul. Restul actelor necesare sunt obţinute de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi de la Serviciul Vamal. Exportatorii cer şi un certificat de origine EURO 1, care le permite să exporte mierea fără taxe. Fiecare lot are un dosar.
„Procedura de export în vamă se face electronic. Mai departe la frontieră urmează celelalte proceduri. România fiind ca ţară de intrare în UE, direcţia veterinară de la frontieră deja are procedurile sale”, a mai adăugat Vitalie Popa.
Exportatorii şi-ar dori să se asocieze şi să creeze un brand internaţional al mierii din Republica Moldova. În prezent, sunt aproape opt mii de apicultori, iar volumul total al producţiei de miere este de circa 6500 de tone anual.
Cine poate sa exporte mierea spre UE. Este posibil pentru orice apicultor, ce dertine o cantitate de miere sa o exporte de sinestatator? Multumesc anticipat pentru raspuns.