Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare /MAIA/ a lansat pe 12 iunie 2013 prima rundă de discuţii publice pe marginea proiectului Strategiei de dezvoltare a agriculturii şi a mediului rural în R. Moldova pentru anii 2014-2020. Dezbaterile au avut loc în satul Costeşti, raionul Ialoveni şi la ele au participat demnitari din minister, agricultori şi funcţionari publici locali din raioanele din centrul ţării.
„Fără un astfel de document nu poţi vorbi nici cu Banca Mondială, nici cu alţi donatori externi”, a declarat la întrunire Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii. El a subliniat faptul că este important ca Strategia să fie asimilată de toţi actorii implicaţi şi a comparat-o cu Strategia de dezvoltare a ţării 2020, notează moldpres.
La rîndul său, viceministrul Agriculturii Viorel Guţu a spus că agricultura moldovenească generează în continuare mai multe exporturi, decît importuri de produse. El a accentuat că agricultorii moldoveni trebuie să depăşească un şir de handicapuri de abordare economică şi tehnică pentru a atinge o mai bună productivitate a muncii în ramură.
Proiectul Strategiei de dezvoltare a agriculturii şi a localităţilor rurale prevede realizarea obiectivelor sale prin creşterea competitivităţii, gestionarea durabilă a resurselor naturale şi ameliorarea standardelor de viaţă la sat.
Discuţii publice similare urmează să aibă loc în această lună în nordul şi sudul ţării. Demnitarii din Ministerul Agriculturii speră că proiectul va fi avizat de Guvern în această vară, iar Parlamentul îl va putea adopta în sesiunea de toamnă.
Comentarii