Autorităţile de la Chişinău sunt în aşteptarea deciziilor care vor fi luate de conducerea Serviciului Federal de supraveghere fitosanitară şi veterinară Rosselhoznadzor în ceea ce ţine de reluarea exporturilor pe piaţa rusească, transmite IPN.
Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Ion Sula, a declarat că fiecare exportator, fiecare producător trebuie să aibă acces la piaţă şi că aceştia nu trebuie divizaţi după aşezarea geografică sau după alte criterii.
Referitor la ridicarea embargoului pentru vinurile moldoveneşti, ministrul a spus că astăzi nu există un răspuns în acest sens. „Cunoaştem numai că săptămâna trecută două companii au primit dreptul de a exporta în Federaţia Rusă. Urmează să prezinte deja produse lor pentru a fi verificate încă o dată, ca să primească acest drept. Sunt în aşteptare, cunosc că vor fi şi alte companii. Suntem în aşteptarea deciziilor de la Rospotrebnadzor”, a menţionat ministrul.
Ion Sula a mai spus că o parte din producţie este exportată şi pe alte pieţe, producătorii de vinuri şi exportatorii diversificându-şi în ultima perioadă piaţa de desfacere. „Totuşi, aceasta nu înseamnă că trebuie să evităm piaţa Federaţiei Ruse, pentru că este o piaţă atractivă, acolo unde consumatorul cunoaşte produsele moldoveneşti şi producătorii de vinuri din Republica Moldova”, a mai spus ministrul.
Întrebat despre revendicările înaintate de fermieri şi soluţiile pe care le propun autorităţile, ministrul a declarat că producătorii agricoli care folosesc motorina sau combustibilul la lucrările agricole ar trebui să fie scutiţi de accize. Referitor la cota zero pentru impozitarea producătorilor agricoli, săptămâna trecută a fost o întâlnire cu reprezentanţii ministerului şi producătorilor agricoli, urmare a hotărârii Parlamentului a fost creată o comisie de deputaţi, au examinat acest proiect, deja există draftul acestui proiect, care urmează să fie susţinut de legislativ.
„În ceea ce priveşte accesul la surse financiare, vreau să menţionez că avem un şir de proiecte sau credite preferenţiale diferite de ceea ce le oferă băncile comerciale – creditul „Livada Moldovei”, în valoare de 120 de milioane de euro, creditul polonez, creditul „Filiera Vinului”, care este destinat sectorului vitivinicol. O parte din bani sunt oferiţi şi de Fondul „Provocările Mileniului” pentru infrastructura postrecoltare, inclusiv pentru sistemele de irigare, care va fi implementat prin unitatea de implementare 2KR”, a notat ministrul agriculturii.
Ion Sula a mai spus că între minister şi reprezentanţii producătorilor agricoli există un dialog şi o comunicare destul de bună şi reprezentanţii ministerului sunt deschişi ca prin efort comun să fie depăşite problemele.
Comentarii