Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Eduard Grama a fost invitat oficial să întreprindă o vizită de lucru în Federația Rusă pentru a participa la evenimentele tematice care urmează a fi organizate în mai multe oraşe. Oficialul a primit invitația în urma unei întrevederi pe care a avut-o vineri, 13 mai, cu Farit Muhametşin, ambasadorul Federaţiei Ruse. Cei doi au vorbit despre evoluţia relaţiilor moldo-ruse în ce priveşte exportul produselor agroalimentare autohtone, informează serviciul de comunicare al MAIA.
Potrivit informațiilor, Eduard Grama a informat diplomatul rus despre disponibilitatea de a întreprinde măsurile necesare în vederea asigurării şi monitorizării calităţii produselor autohtone destinate exportului pe piaţa Federaţiei Ruse.
La rândul său, Farit Muhametşin a lansat în adresa ministrului invitaţia de a participa la evenimentele tematice şi a menţionat că este important de a valorifica pe deplin instrumentele de colaborare între ambele ţări.
Un alt subiect abordat ţine de organizarea şedinţei Comune a Colegiilor Ministerelor Agriculturii din Republica Moldova şi Federaţia Rusă. La finalul întrevederii, părţile au menţionat necesitatea unor discuţii directe a conducerii MAIA cu omologul din Federaţia Rusă în vederea lichidării barierelor tehnice în relaţiile bilaterale. Oficialii au confirmat deschiderea pentru dezvoltarea în continuare a relaţiilor moldo-ruse, bazate pe încredere şi respect reciproc.
Comentarii