Moldova intenționează să participe la Programul european de vecinătate pentru agricultură și dezvoltare rurală (PEVADR). O declarație în acest sens a făcut prim-ministrul Republicii Moldova Iurie Leancă în cadrul întîlnirii la Bruxelles cu comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală Dacian Cioloș.
Înalții oficiali au abordat ultimele evoluții în politicile promovate de către Republica Moldova și Uniunea Europeană în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, în special referindu-se la proiectul strategiei naționale tematice elaborat de către autoritățile moldovene și la programele de promovare a produselor agricole, adoptate de către Uniunea Europeană.
Prim-ministrul a remarcat că Republica Moldova contează pe sprijinul Uniunii Europene în definitivarea proiectului strategiei și viitoarea implementare a prevederilor acesteia. De asemenea, a fost menționat rolul pozitiv al Grupului de lucru al Parteneriatului Estic pentru agricultură și dezvoltare rurală în realizarea schimbului de experiență în domeniu.
Comisarul Cioloș a fost invitat să ia parte la reuniunea miniștrilor agriculturii ai statelor Parteneriatului Estic, care va avea loc la Chișinău.
Sursa: noi.md
Comentarii