‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 27 martie, 2024
11.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriMoldova va primi suport de circa 1,5 milioane dolari pentru combaterea degradării terenurilor

Moldova va primi suport de circa 1,5 milioane dolari pentru combaterea degradării terenurilor

‹ adv ›
‹ adv ›

Republica Moldova va primi un suport consistent în eforturile sale de combatere a degradării terenurilor în urma aprobării unui proiect de aproximativ 1,5 milioane de dolari. Despre aceasta s-a discutat în cadrul unei întrevederi oficiale a  Ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului Georgeta Mincu cu reprezentanții oficiului central FAO de la Roma, care efectuează o vizită de lucru în țara noastră.

Oficialii au convenit asupra demarării proiectului la începutul anului 2020 și a acțiunilor pentru lansarea oficială. Proiectul urmărește asigurarea unei gestionări eficiente a terenurilor agricole, astfel încât acestea să ofere servicii ecosistemice esențiale pentru mijloacele de trai ale populației, pentru dezvoltarea locală și națională și pentru sustenabilitatea mediului.

Activitățile preconizate includ și introducerea unor practici inovative de agricultură inteligentă pentru climă și gestionare durabilă a terenurilor la confluența Nistru-Coghilnic, în două raioane pilot: Orhei și Rezina iar rezultatele obținute vor fi diseminate în cadrul unor acțiuni de conștientizare a importanței conservării solului și gestionării eficiente a resurselor naturale.

Potrivit documentului de proiect, după utilizarea actuală a terenurilor și practicile de gestionare a solului în zonele cu pante abrupte se înregistrează pierderi de până la 20-30% în fertilitatea solului în urma ploilor torențiale și pierderi anuale de substanțe nutritive cauzate de eroziune care depășesc cu mult reînnoirea prin îngrășăminte. Majoritatea gospodăriilor agricole sunt deținute de mici proprietari, care au resurse limitate și respectiv sunt mai vulnerabili la incidența calamităților naturale precum seceta sau inundațiile ce deteriorează constant structura solului arabil.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii